Înainte ca repartizarea banilor care pleacă suplimentar într-un an către primării să ţină doar de Ministerul Dezvoltării, toate transferurile de fonduri trebuia să treacă prin Guvern. Regula s-a schimbat anul trecut. Acum, dacă o primărie vrea bani, nu îi mai cere Executivului, ci direct ministerului lui Liviu Dragnea. În plus, poate cere bani pentru orice cheltuială, inclusiv pentru realizarea de spectacole, evenimente religioase sau competiţii sportive. Lucru extrem de grav, spun analiştii de la Expert Forum.
„Pericolul este alocarea banilor pe motive absolut clientelare şi care nu ţin cont de nevoi, ci de interesele politice ale Guvernului. Adică banii vor merge către acele autorități locale care sunt interesante pentru autoritățile centrale și nu către dezvoltarea localității respective. În funcție de interesele politice, mai ales în an electoral, concerte, competiții sportive, marile chermeze locale la care se mănâncă mici și se bea bere”, explică Laura Ştefan, expert anticorupţie în cadrul Expert Forum.
Mai mult decât atât, acum nu se ştie unde ajung fondurile suplimentare. În 2012, înainte de schimbarea legilslaţiei, 77% din banii aflaţi în Fondul de Rezervă al Guvernului au mers către primării USL. Primarul comunei ieşene Aroneanu a simţit din plin zgârcenia Guvernului faţă de edilii Opoziţiei.
„În mandatul 2004 - 2008 au fost cele mai multe sume alocate din fondul de rezervă al Guvernului, aproape 20 de miliarde. Mă exprim în lei vechi. În mandatul 2008 – 2012, undeva în jur la două miliarde, iar în mandatul actual 2012 - 2016 încă nimic”, spune Benoni Moruzi (PDL), primarul comunei Aroneanu.
Primarul ar avea nevoie de aproape două milioane de lei numai pentru lucrările la reţeua de canalizare. Fără bani de la Guvern, el se plânge că va intra în insolvenţă. Probleme cu banii au mare parte din comunele României.
„Salariile nu le acoperi în trei sferturi dintre comunele României. Un sfert dintre comunele României sunt solvente, iar după interpretarea mea, trei sferturi sunt insolvente. Sunt în faliment tehnic, de mâine”, explică Sorin Ioniţă, preşedintele Expert Forum.
Aşa că pentru orice fel de investiţii, autorităţile locale depind de banii primiţi de la Bucureşti. Tot mai puţini. În primele patru luni ale anului, nivelul investiţiilor publice s-a ridicat la doar 5,9 miliarde de lei, cu 40% sub cel din 2013.