EXCLUSIV. Impresiile lui Ion Iliescu după prima întâlnire cu soții Ceaușescu: El avea o minte vioaie, ea era limitată total

Data publicării:
ion iliescu la impartial

Era în altă generație. El a fost prieten cu fratele tânăr al tatălui meu, erau cam din aceeași generație. Și el, și Elena Ceaușescu. Au făcut parte dintr-un grup de tineri comuniști, încă dinainte de 1944. Percepeam limitele sale intelectuale, dar era – dintre cei de atunci cu pretenții la conducere – cel mai înzestrat din acest punct de vedere. Din păcate, cu limite intelectuale”, a spus Ion Iliescu, la Digi24.

Fostul președinte a afirmat că, în schimb, Elena Ceaușescu „era limitată total”.„Ea era, la început, modestă în plan mental față de el, care era o minte vioaie, dar n-avea cultura necesară. Ea nu avea nici una, nici alta. În ciuda titlurilor pe care și le-a asumat după aceea, era limitată total. Nu cred că ea a citit ceva vreodată, vreo carte, dar i-a plăcut să acumuleze titluri științifice”, a declarat Ion Iliescu.

Acesta a apreciat că fostul dictator „era o minte capabilă”. „El, realmente, era o minte capabilă, însă un om limitat intelectual și cu ambiție. Adică omul care se simțea depășit pe plan intelectual, dar care voia să fie șeful. Și a și găsit sprijinul necesar. Maurer (Ion Gheorghe Maurer, n.r.) nu a îndrăznit să i se contrapună”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ţara în care limba română este cea mai profitabilă. Se oferă salarii de peste 83.000 de euro vorbitorilor
Digi FM
Bella Hadid, picioare parcă interminabile într-o pereche minusculă de pantaloni mulați. Nu a renunțat la...
Pro FM
Ricky Martin, imagini rare cu trei dintre copiii săi. Fanii, cuceriți de fiica lui, care are doar șase ani...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Care este cel mai dureros mod de a muri, potrivit științei
Newsweek
Informația de aur care îți aduce bani în plus la pensie. Ce documente trebuie să depună pensionarii?
Digi FM
Alina Sorescu, despre momentul în care a plecat de acasă cu copiii și a inițiat divorțul: "Dacă plecam fără...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”