Eliminarea cătuşelor, adoptată tacit de senatori

Data publicării:
CATUSE 2 20-1

Înainte de votul decisiv, deputaţii jurişti vor trebui şi ei să avizeze modificările la Codul Penal într-un raport pe care îl vor trimite, ca recomandare, pentru şedinţa de plen.

Rămâne de văzut dacă în Comisia juridică din Camera Deputaţilor parlamentarii vor avea un alt punct de vedere, în condiţiile în care Comisia juridică din Senat a aprobat amendamentele de la Codul de Procedură Penală care prevăd ca inculpaţii cercetaţi pentru corupţie să nu mai poarte cătuşe.

Proiectul iniţiat de senatorul PSD Şerban Nicolae mai prevede că, în cazul arestului la domiciliu, inculpaţii care au mai multe locuinţe să poată decide unde să fie reţinuţi.

De încătuşare nu vor scăpa cei care sunt cercetaţi pentru infracţiuni comise cu violenţă sau care s-au sustras urmăririi penale.

În apărarea amendamentelor sale, senatorul PSD Şerban Nicolae spune că actul normativ în vigoare lasă loc la interpretări şi trebuie reformulat. A susţinut şi că "în multe situaţii, încătuşarea poate sa fie o formă de umilire a persoanei în cauză".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Final de drum pentru Ion Iliescu! Anunţul a venit când nimeni nu se aştepta, situaţie critică pentru fostul...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Lista neagră a lui Trump. „Țările care joacă murdar”, pedepsite de președintele SUA
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”