„Am spus în denunţul pe care l-am făcut la Parchet că viitorul şef SRI va fi ales de Coldea. Iată că aşa este! Singurul lucru pe care Eduard Hellvig îl va face acolo este să ia poziţie de drepţi în faţa adjunctului său cu patru stele. De altfel, este obişnuit cu aceasta ipostază din campania electorală pentru prezidenţiale”, acuză Elena Udrea, pe Facebook.
„Îl rog pe domnul Ion Cristoiu să facă publice însemnările din jurnalul meu referitoare la Hellvig şi Coldea ca să vedeţi că lucrurile se întâmplă exact aşa cum am spus eu că se vor întâmpla încă din noiembrie”, mai spune Elena Udrea.
Ea are și un post-scriptum la postarea de pe Facebook: „PS. Ca să nu existe trepidaţii la RomâniaTv şi Antena3, fac precizarea că am voie să comunic pe orice alte teme decât cele legate de cauza penală în care s-a dispus arestul la domiciliu”, precizează Elena Udrea.
Intervențiile Elenei Udrea în media – în perioada când era cercetată sub control judiciar – au dus la arestarea preventivă a deputatului, DNA considerând că a încălcat condițiile controlului judiciar.
Elena Udrea a fost eliberată între timp la decizia instanței supreme.
Declaraţiile făcute de ea în timpul anchetei îi face acum pe procurori să ceară reguli noi şi mai dure pentru suspecţii investigaţi. Vor să modifice Codul de procedură Penală astfel încât cei aflaţi sub anchetă să aibă interdicţie să vorbească despre caz. Nici măcar pe Facebook nu trebuie să comenteze, spun oamenii legii.