„Arestul preventiv e un instrument prin care oamenii sunt terorizați să declare ce trebuie și un instrument prin care cei care își doresc imagine sau să dea un semnal clasei politice, mediului de afaceri, îl folosesc foarte bine în folosul lor”, a spus Elena Udrea la un post de televiziune.
Vorbind despre Laura Codruța Kovesi, fostul ministru a spus: „Țintind către Udrea a țintit corect din punct de vedere al unei strategii de imagine. Recunosc și îmi asum că nu am reușit să echilibrez în opinia publică imaginea mea. Consider că am fost un ministru foarte bun, dar tocurile și poșetele au acoperit imaginea ca ministru. Kovesi, arestându-mă pe mine, s-a văzut din sondaje, a avut de câștigat în popularitate”.
Elena Udrea este judecată în dosarul „Gala Bute” pentru abuz în serviciu, luare de mită şi tentativă de fraudare a fondurilor europene.