Elena Udrea, exmatriculată de la Facultatea de Teologie Ortodoxă

Data publicării:
udrea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Elena Udrea a fost exmatriculată de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, unde s-a înscris în 2016, la un master de Consiliere Pastorală şi Asistenţă Psihosocială, ea spunând atunci că vrea să îi ajute pe oameni „prin credinţă” şi că va înfiinţa „Institutul Fericirii”. Decanul facultăţii a declarat, joi, pentru News.ro, că Udrea a fost exmatriculată pentru că nu s-a prezentat la niciun examen.

udrea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Elena Udrea nu mai urmează cursurile de master la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca pentru că a fost exmatriculată, lipsind de la toate examenele programate, a declarat, pentru News.ro, decanul facultăţii, Vasile Stanciu.

„A fost o decizie normală, domna Udrea nu a fost prezentă la niciun examen. A fost exmatriculată încă din luna octombrie a anului trecut. Probabil nu prea a fost prezentă nici la cursuri... Ceilalţi 16 masteranzi care i-au fost colegi continuă studiile”, a declarat decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Vasile Stanciu.

Elena Udrea a fost admisă în septembrie 2016 la masterul „Consiliere pastorală şi asistenţă psihosocială” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, cu media finală 8,20. Udrea a participat la primul curs în 3 octombrie 2016, având cursuri în fiecare vineri şi sâmbătă.

Ea declara atunci pentru News.ro că s-a înscris la acest master de consiliere pastorală pentru a-i ajuta pe oameni „prin credinţă” şi că va înfiinţa „Institutul Fericirii”, ca ONG pentru sprjinirea oamenilor de a fi „fericiţi în viaţă”.

„Am dat examenul de înscriere la masterat la Babeş-Bolyai, la Cluj, şi am intrat la Consiliere pastorală şi Asistenţă psiho-socială. (...) Este un master de un an de zile, în urma căruia, pregătindu-mă în acest domeniu, îmi doresc să pot să consiliez persoanele care au credinţă religioasă în rezolvarea problemelor emoţionale pe care le au, dar de orice natură, în aşa fel încât tratarea acestor probleme să se facă şi prin practicarea credinţei, rugăciuni, prezenţă la biserică”, spunea Elena Udrea.

Ea a explicat atunci că acest curs „îmbină psihologia cu credinţa religioasă ca forme de tratate a diverselor afecţiuni”, indiferent de natura lor. „Dorinţa mea este de a spune lumii şi de a arăta oamenilor că pot fi fericiţi prin credinţă relgioasă”, a spus Udrea.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...