Ecaterina Andronescu acuză că unii primari au plătit drumul protestatarilor spre București

Data actualizării: Data publicării:
kati andronescu mirata

Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu spune că are informaţii care arată că unii primari din ţară ar fi plătit transportul protestatarilor care au venit sâmbătă să manifesteze la Bucureşti.

„Pot să vă transmit şi dumneavoastră ca să vedeţi mesajele care spun că unii primari - şi vă dau exemplu concret mesaj primit de la cineva din Roman - au plătit drumul, cheltuielile pentru transportul celor care au ieşit în stradă”, a declarat Ecaterina Andronescu pentru Digi24.
„Dacă oamenii ies pentru că sunt nemulţumiţi este dreptul lor constituţional şi trebuie să-l respectăm. Dacă cineva vrea să arate că România este o ţară neguvernabilă, atunci atunci trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru acest lucru”, a adăugat vicepreședintele PSD.

Ecaterina Andronescu este de părere că protestele transmit ideea de instabilitate, ceea ce nu este în beneficiul țării. Liderul PSD apreciază că protestatarii cântă „Noi suntem români”, însă crede că „toți avem obligația să respectăm imaginea țării” și „să nu dăm senzația că suntem o țară neguvernabilă”.

„Dacă aceste demonstraţii acreditează ideea că în România este instabilitate, că România este o ţară neguvernabilă, toată lumea pierde. Nimeni nu are nimic de câştigat şi cred că niciun român - şi i-am auzit cântând frumos "Noi suntem români" - niciun român nu se poate bucura de o imagine nefericită care pleacă din ţară spre afară. Şi cred că toţi avem obligaţia să respectăm şi imaginea ţării şi să nu dăm senzaţia că suntem o ţară neguvernabilă.
În niciun caz nu este o imagine pozitivă la adresa României şi cred că de această imagine, dacă ea se transformă într-un mesaj de instabilitate, toată lumea are de pierdut”, a spus la Digi24 Ecaterina Andronescu.

Declarațiile integrale ale fostului ministru al educației le puteți citi aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care cetățenii vorbesc 840 de limbi distincte. Cum pot coexista acestea fără probleme
Digi FM
“Profetul burselor”, avertisment serios: “Milioane de oameni își vor pierde locurile de muncă și casele”
Pro FM
Andreea Bălan, criticată pentru ținuta mulată de scenă. “Sorry, corpul meu lucrat e foarte potrivit pentru o...
Film Now
Fără machiaj, dar zâmbitoare și într-o super formă. Pamela Anderson, fermecătoare într-o rochie care i-a...
Adevarul
Crima care i-a șocat pe contemporani: Primar măcelărit ore în șir și lăsat să putrezească pe uliță
Newsweek
Ultima șansă pentru creșterea pensiilor. CCR decide marți soarta a sute de mii de pensionari
Digi FM
O femeie din București a transformat trotuarul în pârtie de schi. Imaginile au devenit virale
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Un bărbat din Mehedinți a rămas blocat în casă de propriul câine. A sunat la 112 de teamă că va fi atacat de...
Film Now
Jack Nicholson, în public la SNL50, pentru Adam Sandler. Fanii, în lacrimi: „Jack, aici cu noi. Iar tu...
UTV
Reacția lui CRBL după ce s-a spus că relația lui cu Olga Guțanu e pe butuci din cauza geloziei: „Hai măi...