Dumitru Buzatu: „În PSD e democrație, în unele puncte chiar excesivă"

Data actualizării: Data publicării:
dumitru buzatu

Dumitru Buzatu a declarat, întrebat dacă în PSD e democrație, că în partid democrație este „în unele puncte chiar excesivă”, în condițiile în care au apărut candidați pentru funcțiile de conducere ale formațiunii pe care nu îi cunoaște deloc.

„E democrație în unele puncte chiar excesivă, din moment ce sunt candidați pe care nici eu nu îi cunosc, deși sunt membru de la inființarea acestui partid”, a afirmat președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, întrebat dacă e democrație în PSD.

Chestionat dacă tot democratic ar fi ca secretarul general să nu mai fie ales în Congres, ci numit de președintele PSD, Dumitru Buzatu a răspuns: „Nu știu ce se va decide, pentru că sunt foarte multe opinii exprimate, sunt diverse idei deja conturate. Toate acesta vor fi puse în dezbaterea CEx de astăzi (vineri – n.r.) și rezultanta se va stabili printr-un vot majoritar”.

Actuala conducere a PSD încearcă, vineri, la ședința CEX al partidului programată la prânz pentru validarea candidaturilor depuse pentru Congresul de sâmbătă, să bareze drumul oamenilor lui Liviu Dragnea către reîntoarcerea la putere. 

Surse din conducerea PSD au explicat pentru Digi24.ro că Viorica Dăncilă se teme de eventualitatea în care Codrin Ștefănescu ar câștiga la vot funcția de secretar general al partidului, pentru că ”nu poate să lucreze cu el”. Foștii apropiați ai lui Dragnea, Olguța Vasilescu, Șerban Nicolae, Codrin Ștefănescu, Mihai Fifor, s-au regrupat în ultima perioadă și au început să atace concertat politica Vioricăi Dăncilă. Există temerea că mesajele radicale ale acestei grupări, narativul anti UE și anti-Justiție și-ar putea găsi sprijin la un vot deschis într-un Congres în care vin delegați din toate colțurile țării și care nu pot fi controlați de șeful de filială. 

În consecință, soluția la care s-au gândit cei din conducerea PSD pentru a evita pericolul revenirii grupării Dragnea la putere este modificarea statutului astfel încât la Congres, sâmbătă, să nu fie supusă la vot funcția de secretar general. Aceasta ar urma să fie ulterior ocupată prin numire în CEX, la propunerea președintelui PSD. Viorica Dăncilă ar fi spus în ședințele de organizare din ultima perioadă că între președintele partidului și oamenii cu care lucrează direct trebuie să existe ”o chimie”, or, între ea și Codrin Ștefănescu aceasta lipsește cu desăvârșire. 

Pentru funcția de secretar general și-au depus candidaturile Marius Dunca, fostul ministru al Tineretului, Codrin Ștefănescu, Gabriel Petrea, liderul organizației de Tineret, Felix Stroe de la Constanța, Mihai Fifor și actualul secretar general, Rodica Nassar, care ar fi, potrivit informațiilor vehiculate în PSD, și favorita Vioricăi Dăncilă pentru păstrarea funcției.

Sursa: Mediafax, digi24.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...