Dublă comisie de anchetă în Parlament pentru terenul familiei Băsescu. Liberalii susțin că nu au fost informaţi

Data publicării:
ponta base crin 5492737-Mediafax Foto-Bogdan Iordache-3

Înfiinţarea anchetei care verifică terenul achiziţionat de familia Băsescu a generat, însă, dispute în cadrul USL. Liderii PSD şi PC s-au reunit pentru a pune la punct activitatea acestei comisii, în timp ce liberalii susţin că nu au fost nici măcar întrebaţi dacă sunt de acord cu acestă propunere.

Premierul a anunţat că l-a contactat telefonic pe liderul PNL Crin Antonescu pentru a discuta despre înfiinţarea comisiei de anchetă, care va verifica modul în care a fost făcută tranzacţia cu terenuri a familiei prezidenţiale. Acesta a mai declarat că liderul PNL susţine propunerea.

„Întreaga afacere Călăraşi, în care preşedintele ţării nu ştiu dacă a încălcat vreo lege, dar în mod sigur şi-a folosit funcţia pentru interese personale, va face - am întrebat încă o dată acum liderii parlamentari şi de la PSD, şi de la PNL, şi de la PC - va face obiectul unei comisii comune a Camerei Deputaţilor şi a a Senatului”, a anunțat Victor Ponta.

Însă informaţia a fost infirmată de liderii PNL.

„Nu am avut nicio discuție cu vreun lider PSD pe această temă nici eu și nici colegul meu Puiu Hașotti și acum o oră am discutat cu Antonescu și nici el nu a vut vreo conversație cu vreun lider PSD pe acest subiect”, a declarat George Scutaru, liderul deputaţilor PNL.

Cu toate acestea, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea, a declarat că a avut loc o astfel de discuţie.

Cu liberalii aţi vorbit? a fost întrebat el de jurnaliști marți după-amiază. „Da. Și cu conservatorii. Dl. Daniel Constantin e înăuntru”, a răspuns șeful Camerei Deputaților.

La ieşirea de la discuţiile care au avut loc între liderii PSD şi PC, în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, premierul a susţinut în continuare că a discutat cu liderul PNL şi că probabil liberalii nu au discutat încă pe acestă temă.

Săptămâna trecută, premierul anunţa că vor fi înfiinţate două comisii de anchetă: pentru retrocedările din Ardeal şi implicarea unor instituţii ale statului în achiziţionarea de terenuri pentru persoane private, el menţionând: „Cazul Călăraşi”.

Deocamdată, senatorii au înfiinţat o comisie de anchetă care verifica activitatea CEC din anul 2011 de când actualul preşedinte a preluat mandatul, în contextul în care, în luna septembrie, fiica cea mare a preşedintelui, Ioana Băsescu, a luat un credit de la CEC în valoare de peste 1 milion de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...