Drulă, despre ancheta DNA privind achizițiile de vaccin anti-Covid: „Dosare activate când e convenabil politic, în campanie electorală”

Data publicării:
Președintele USR, Cătălin Drulă gesticuleaza cu mainile in timpul unei conferinte de presa
Președintele USR, Cătălin Drulă. FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Președintele USR, Cătălin Drulă, susține că ancheta DNA privind achizițiile de vaccin anti-Covid este o „intimidare” și îl apără pe fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, despre care spune că este „un om cinstit.

„Nu ne vor intimida. Ne-au trimis semnale să ne potolim. Să nu construim Polul de Dreapta. Să nu contăm în alegerile de anul viitor pentru care scenariul de culise e deja pregătit. Dosare activate când e convenabil politic, în campanie electorală, am mai văzut. Așa știu ei să lucreze”, a scris Cătălin Drulă într-o postare pe Facebook.

El adaugă că Vlad Voiculescu este „un om cinstit, care în cele 3 luni ca ministru, a acționat responsabil și cu patriotism”.

„PNL și-a asumat vaccinarea anti-COVID. Premierul Cîțu și ministrul Apărării Ciucă, șeful dlui. Gheorghiță de la Comitetul de vaccinare, au coordonat acest proces. N-am fost de acord cu ei la multe decizii, iar Vlad Voiculescu a și fost dat afară din guvern pentru că i-a deranjat pe speciali care voiau centre de vaccinare doar pentru ei”, continuă Drulă.

„Totuși, deciziile de oportunitate, mai ales în condiții de criză, sunt exact asta. Au decis Iohannis și Cîțu comandarea a prea multe vaccinuri bazat pe informațiile de atunci? Posibil, cu mintea de acum, dar nu așa se judecă într-o criză și nu e nimic “penal” în asta. Uniunea Europeană a comandat 4,6 miliarde de doze la o populație de 450 de milioane. Nu se știa la acel moment ce se va întâmpla cu producția, ce tulpini vor apărea, de câte rapeluri va fi nevoie. Vrea DNA să-i investigheze și pe ei?”, a scris șeful USR.

„PSD s-a aruncat asupra acestei teme false pentru a acoperi portbagajele cu bani, azilele groazei și toate actele de corupție oribilă care au mutilat România. PNL se teme de crearea Polului de Dreapta care îi va trimite la lada de gunoi a Istoriei pentru ce fac țării.

Împreună vor să guverneze întru hoție încă 4 ani cu un măscărici convenabil ca singură Opoziție.

Ne hărțuiesc zilnic, ei și trompetele media, ne amenință primarii, ne spun că dacă nu ne potolim nu va fi bine. În timp ce distrug economia României și prăduiesc bugetul țării”, a continuat el.

„Nu vom ceda și doar ne îndârjesc și ne crește determinarea. Veniți alături de noi. 2024 poate fi ultima șansă pentru o generație ca peste țara noastră să nu lase vălul negru al hoției și corupției statale. Împreună putem să-i oprim!”, a conchis Drulă.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...