Dragnea și Firea sunt împăcați; nu e ceartă, e ca în familie, nu putem trăi unul fără celălalt, spune Petre Daea

Data publicării:
dragnea si firea-1

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, susţine că Liviu Dragnea şi Gabriela Firea nu sunt certaţi, ci doar îşi aduc reproşuri ca în familie, după care se reapucă de treabă, chiar dacă unii îşi doresc să-i vadă cu hainele rupte.



„Nu e ceartă. Eu am fost foarte atent, sunt om cu părut alb şi cu umbre, cu tăieturi ale vremii pe fruntea mea. Şi sunt foarte atent la modul în care privesc oamenii, cum îi analizez. E bine când scoţi din fiere, dacă o scoţi, dar e bine s-o faci în interior şi acest lucru este, pentru partid, un lucru extraordinar, iar preşedintele (Liviu Dragnea - n.r.) l-am urmărit cu atenţie, a avut echilibru şi stăpânire de sine, în condiţiile în care toţi înţeapă din afară acest organism viu care se numeşte partid”, a afirmat, luni seara, la Antena 3, Petre Daea, citat de Agerpres.

În opinia sa, PSD va depăşi cu bine acest episod.

Întrebat cine o să-i împace pe Liviu Dragnea şi pe Gabriela Firea, el a răspuns: „Sunt împăcaţi. Sunt împăcaţi. Dumneavoastră n-aţi avut în familie, că avem şi noi familiile noastre, ne mai reproşăm unul la altul câte ceva, dar dimineaţă ne apucăm de treabă şi seara ne culcăm împreună, pentru că nu putem trăi unul fără celălalt şi a doua zi ne vede lumea cum trebuie, chiar dacă unii ar vrea să te vezi cu mâneca la haină sfâşiată, celălalt cu cămaşa ruptă, să dai culoare străzii. Or, ăsta nu este partid de stradă”.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a adus în ultimele zile o serie de acuzaţii la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea, afirmând, sâmbătă, că are o relaţie tensionată cu el.

Aceasta după ce Firea a solicitat Comitetului Executiv Naţional al partidului retragerea sprijinului faţă de ministrul de Interne, Carmen Dan, propunere care a fost respinsă. Firea a cerut demiterea lui Carmen Dan ca urmare a evenimentelor care au avut loc pe 10 august la Bucureşti.

Primarul general a adăugat că ar trebui făcută o analiză internă pentru a vedea cum a ajuns PSD în situaţia de a nu avea un candidat pentru preşedinţia ţării.

În replică, luni, Dragnea a susţinut că, din punctul său de vedere, nu se află în vreo dispută cu Gabriela Firea, însă a catalogat unele dintre declaraţiile ei ca fiind „aberaţii” şi afirmaţii foarte grave, care trebuie probate. „Eu văd că se situează în zona celor care lovesc şi critică PSD”, a arătat Dragnea. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Ylva Johansson face declaratii
Comisarul european pentru Afaceri Interne, despre admiterea Românei în Schengen terestru: Sper să se întâmple...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...