Liviu Dragnea a declarat, luni, după discuţiile cu UDMR, că social-democraţii nu „vând” Transilvania, după ce chiar astăzi, în comisii, a fost adoptată legea prin care ziua de 15 martie devine Ziua Maghiarilor din România.
Liderul PSD a admis că se negociază cu UDMR proporţia de populaţie într-o comunitate de la care minorităţile pot folosi limba maternă în administraţie.
„Azi am discutat despre situaţia politică actuală, am mai discutat la telefon zilele trecute. E firesc, e dreptul majorităţii, un drept constituţional, legitim, de a-şi avea Guvernul”, a spus Dragnea după discuţiile cu liderii UDMR.
El a menţionat că nu şi-au dat seama dacă este vorba despre o problemă în legislaţie sau în Constituţie, fiind o situaţie fără precedent.
„Nu vindem Transilvania, nu vindem nicio bucată din ţară”, a ţinut să precizeze liderul PSD.
În ceea ce priveşte faptul că în comisii la Senat s-a dat chiar astăzi raport favorabil adoptării proiectului de lege prin care ziua de 15 martie devine Ziua Maghiarilor din România, Liviu Dragnea a replicat: „Sunt şi alte minorităţi care au prin lege adoptată o zi a lor, turcii, tătarii”.
Referindu-se la proiectul de reducere a pragului în privinţa proporţiei de populaţie într-o comunitate de la care minorităţile pot folosi limba maternă în administraţie, Liviu Dragnea a spus că „se discută despre asta, a rămas ca colegii mei din comisie să negocieze, să discute, nu se discută de ieri, de azi”.
Coincidență sau nu, PSD și ALDE au discutat tot astăzi cu liderii UDMR sprijinul pentru adoptarea moțiunii de cenzură împotriva cabinetului Sorin Grindeanu.
Hunor despre moțiune: Majoritatea să poată schimba Guvernul
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a vorbit, luni, în Parlament, despre cum vor vota parlamentarii maghiari făcând referire la dreptul majorității să-și poată schimba Guvernul. Declarația liderului UDMR vine în contextul în care, în urma negocierilor cu PSD, maghiarii au obținut urgentarea a două proiecte importante pentru comunitatea pe care o reprezintă.