Salariul minim pe economie nu va crește, de la 1 ianuarie 2018, la 2.000 de lei, așa cum scrie în programul de guvernare al Cabinetului Tudose, ci doar la 1.550 lei. Anunțul a fost făcut de Liviu Dragnea, președinte al PSD și al Camerei Deputaților. Schimbarea majoră vine la doar 10 zile după aprobarea în Parlament a noului program de guvernare.
ACTUALIZARE 15.40. Și premierul Mihai Tudose a fost întrebat de salariul minim pe economie, ceea ce a stârnit iritarea șefului Executivului. „Sunteți incredibili. La ce vă referiți? La acea cifră de 2.000 care sperie, nu? La aia vă referiți? Că toată lumea vă explică și puneți aceleași întrebări încontinuu. Absolut încontinuu”, a spus premierul, fără a oferi însă și răspunsul concret.
-----
„Cât va fi salariul minim de la 1 ianuarie 2018?”, a fost întrebarea adresată șefului PSD, Liviu Dragnea, după prima ședință de evaluare în coaliție a activității Cabinetului Tudose. „1.550 de lei. Cu salariul minim, și vreau să repet această valoare, nu va fi impus de guvern salariul minim de 2.000 de lei. Nu există așa ceva. Probabil dintr-o greșeală s-a tot rostogolit asta în spațiul public. Noi avem în program 1.450 în 2017, 1.550 anul viitor și 1.650, 1.750. La anul, poate printr-o nouă prezentare a sistemului de impozitare, salariul brut să fie egal cu cheltuiala totală a angajatorului, ceea ce înseamnă două noțiuni diferite. Dar, salariul minim, așa cum îl știe toată lumea, va crește cu 100 de lei”, a susținut Liviu Dragnea.
În programul de guvernare al Cabinetului Tudose, aprobat de Parlament și prezentat în detaliu pe site-ul Guvernului, scrie însă clar, negru pe alb, la Capitolul Solidaritate, subcapitolul Echitate, că salariul minim brut în România va fi de 2.000 de lei în 2018.
„În ceea ce privește salariul minim, acesta va crește o dată pe an, așa cum se întâmplă în toate țările dezvoltate din Europa: Franța, Germania, Italia, Olanda. Astăzi în România munca este răsplătită cu 32%—34% din totalul valorii producției obținute, în timp ce capitalul, adică alocarea pentru profit și recuperarea investiției, primește 56%—58%. Ținta pentru 2020 o reprezintă depășirea pragului de 40% pentru plata muncii din total producție. În Europa media este de 50%—50%. Nivelul salariului minim brut în România, în următorii 4 ani, va fi de 2000 lei în 2018, 2.200 lei în 2019 și 2.400 lei în 2020. Pentru cei cu studii superioare salariul minim va fi de 2.300 lei în 2018, 2.640 lei în 2019 și 3.000 lei în 2020”, scrie în programul de guvernare al Cabinetului Tudose.