Dragnea, despre premierul integru: Până acum nu am găsit nicio cale de a ocoli legea 90

Data actualizării: Data publicării:
liviu dragnea

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a lăsat să se înțeleagă, vineri, într-o conferință de presă că există posibilitatea ca nu el să fie propunerea de premier cu care partidul va merge la Cotroceni. Președintele PSD a spus că celebra lege 90, care prevede că membrii guvernului nu trebuie să fi suferit condamnări penale, este „o lege în vigoare”, ale cărei prevederi sunt greu de ocolit.

liviu dragnea

Preşedintele PSD a mai spus, referitor la legea 90/2001, că social-democraţii caută o posibilitate legală care să îi permită să fie premier, în condiţiile în care a fost condamnat cu suspendare în dosarul Referendumului din 2012.

„La ora asta, acea lege celebră 90, care are o prevedere profund neconstituțională, pentru că se vorbește despre abolirea unui drept constituțional, dreptul de a fi ales. Dar e o lege în vigoare și îmi va fi foarte greu (de ocolit - n.r.). Mai căutăm, dar până acum nu am găsit nicio cale prin care să cred că se poate depăși, până la consultări, mai căutăm. o să văd dacă există vreo posibilitate legală sau nu. Cât e în vigoare, mie îmi va fi foarte greu. Nu am găsit o cale să cred că se poate depăşi. O să văd dacă există o posibilitate legală sau nu”, a declarat Liviu Dragnea într-o conferință de presă. 

„Funcţia de preşedinte de partid şi funcţia de prim-ministru deţinută de un singur om reprezintă o încărcătură foarte mare. Din acest motiv, dacă vreodată se va mai ajunge la această situaţie, partidul şi cel care este în funcţia de preşedinte trebuie să cumpănească foarte bine dacă e corect sau nu, dacă este eficient sau nu, dacă este periculos sau nu. Lucru care se va şi întâmpla în perioada următoare”, a mai afirmat Liviu Dragnea în conferința de presă susținută la Alexandria.

„Cine vrea să promoveze conflictul sau războiul politic trebuie să-și asume întreaga responsabilitate. Eu nu o să fiu cel care va provoca vreun conflict sau vreun război politic, dar spun, de asemenea, că nici n-am de gând să părăsesc frontul dacă încep ceva. Sper din toată inima să nu ajungem acolo”, a mai declarat liderul social-democrat.

Preşedintele PSD a mers, vineri, la Alexandria, pentru a primi certificatul de deputat de la Biroul Electoral Judeţean din Teleorman.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trucul neobișnuit, ieftin și necunoscut de șoferi, prin care eviți aburirea parbrizului mașinii în timpul...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Adevărul despre conflictul dintre Liviu Teodorescu și Marius Moga: „După ce am plecat de la el, am explodat”
Film Now
Cu părul lung și blond, super șic și relaxată. Angelina Jolie, la filmările „Stitches”. Fiul ei cel mare...
Adevarul
Un important bancher anunță momentul în care vom intra oficial în criză. „Cei 250 miliarde euro s-au dus 90%...
Newsweek
Nouă formulă de calcul pentru pensiile speciale și militare. Pensionarii rămân cu mai mulți bani
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
O stea pentru Jude Law. Actorul, fericit și emoționat, cu familia alături: Îi iubesc atât de mult
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...