Dragnea, deranjat că Iohannis nu l-a salutat de Ziua Armatei

Data publicării:
dragnea ziua armatei

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a comentat, miercuri seară, faptul că șeful statului, Klaus Iohannis, nu i-a salutat pe președinții celor două camere ale Parlamentului la ceremonia organizată de Ziua Armatei în Parcul Carol, afirmând că obligația protocolară în acest sens îi revenea lui Iohannis.

Liviu Dragnea a spus că nu putea ieși din rând pentru a-l saluta pe președinte.

„Eu am fost acolo împreună cu ceilalți oficiali înainte. Eu nu puteam să ies din rând să merg să îi întind mâna. Mă gândeam că poate sare SPP pe mine sau, cine știe, credeau că vreau să îi fac ceva. Dacă mă duc undeva și sunt oameni deja acolo, eu mă duc și întind mâna, ca acel care vine ultimul”, a afirmat Dragnea, la Antena 3, potrivit Agerpres.

Liderul social-democrat a reiterat, în context, că nu mai are încredere în Klaus Iohannis.

„Eu nu mai am încredere că președintele Iohannis acționează echidistant și nepartinic. (...) Nu mai am, pur și simplu. Este președintele tuturor românilor, așa scrie în Constituție, nu președintele tuturor românilor în afară de PSD și de susținătorii PSD”, a spus Liviu Dragnea.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...