Dosarul Microsoft. Tăriceanu ar fi folosit mita pentru finanțarea campaniei electorale
Data publicării:
Procurorii anticorupţie cer ridicarea imunităţii parlamentare a lui Călin Popescu Tăriceanu ca să îl ancheteze în cazul unei mite de 800 de mii de dolari pe care ar fi primit-o când era premier. Banii au venit prin conturi offshore, de la o companie austriacă ce a distribuit în România licenţe Microsoft, iar o investigaţie asemănătoare a început şi în Austria.
Noua anchetă aduce în atenţie contractul păgubos pe care statul român l-a încheiat pentru licenţele IT Microsoft. De data aceasta, procurorii anticorupţie se ocupă de actele adiţionale ale afacerii, documente din perioada 2007-2008, când Călin Popescu Tăriceanu era premier. Investigatorii spun că el ar fi tras sforile pentru aprobarea acelor acte. Nu degeaba, ci în schimbul a 800.000 de dolari, bani pe care beneficiarul, compania Fujitsu Siemens Austria, i-ar fi pompat în campania electorală a lui Călin Popescu Tăriceanu.
Oamenii legii vorbesc despre un mecanism simplu, dar eficient şi greu de depistat. Odată cu semnarea actelor adiţionale vizate acum de procurori, Guvernul României a deblocat plăţile umflate pentru licenţele IT destinate sistemului din educaţie şi administraţie. Compania din Austria a plătit gigantului IT Microsoft preţul corect pentru licenţe, iar din diferenţă a virat în conturile a cel puţin două firme offshore cei 800.000 de dolari pe care procurorii îi leagă de numele lui Călin Popescu Tăriceanu. Banii ar fi fost plimbaţi apoi prin mai multe companii, multe fantomă, ca să ajungă în cele din urmă în conturile companiilor angajate de Călin Popescu Tăriceanu pentru campania electorală din 2008.
Banii pe care actualul preşedinte al Senatului şi-ar fi construit atunci campania electorală reprezintă 10 la sută din valoarea plătită de Guvern în urma semnării actelor adiţionale.