Doi senatori PNL ar putea depune moțiuni simple împotriva unor miniștri PSD

Data publicării:
senatori PNL Bihor

Senatorii liberali de Bihor nu exclud posibilitatea să iniţieze moţiuni simple împotriva unor miniştri PSD care ignoră Parlamentul sau care promovează legi fără consultarea majorităţii. Printre cei vizaţi, ministrul Mediului, Rovana Plumb. Liberalii sunt nemulţumiţi de avizul pentru exploatarea gazelor de şist, dar şi de taxa de timbru.

Avem referendum valid în 9 decembrie 2012, iar acum încep explorările în sudul litoralului. Una spunem, alta semnănăm", a declarat senatorul Valeriu Boeriu. „La fel în cazul timbrului de mediu, care se dovedeşte o catastrofă la fel ca şi celelalte taxe”, a completat senatorul Cristian Bodea.

Aleşii PNL de Bihor au lansat un atac dur şi la adresa ministrului Dezvoltării, Liviu Dragnea. „A chemat toți parlamentarii PNL într-o sală, ține curs, n-apucă nimeni să întrebe nimic, s-a terminat. Putea foarte bine să meargă la un talk-show și ne uitam toți, despre regionalizare. Ce să discuți, ce dialog? Ei știu, ei n-au nevoie... Ei ne informează doar ca să ne facem datoria de împrăștietori de informație", spune Cristian Bodea.

Senatorii PNL reproşează acum Guvernului USL ceea ce imputau şi Cabinetului Boc atunci când se aflau în opoziţie. „Ăsta este respectul pe care îl are Guvernul Ponta față de Parlament. Parlamentarii sunt o masă de manevră pentru Guvernul Ponta”, a declarat Cristian Bodea.

Criticile parlamentarilor liberali de Bihor vin la o zi după întâlnirea în care liderii USL au avut o discuţie tensionată pe tema numeroaselor divergenţe dintre parlamentarii PSD şi PNL.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei