Doctoratele lui Tobă și Pandele, încă suspecte de plagiat

Data actualizării: Data publicării:
Florentin Pandele Ilfov 1

Consiliul general al CNATDCU a respins, miercuri, rapoartele comisiei de științe militare a Consiliului, care decisese, săptămâna trecută,  că Petre Tobă și Florentin Pandele nu au plagiat tezele lor de doctorat, urmând ca în zece zile să fie desemnați experți din afara CNATDCU pentru o nouă evaluare.Florentin Pandele Ilfov 1

Florentin Pandele, primarul de la Voluntari, a obținut două doctorate în mai puțin de un an.

Academicianul Marius Andruch, vicepreședinte CNATDCU, a declarat, într-o conferință de presă ulterioară ședinței Consiliului general al forului de integritate academică, că rapoartele în privința lui Tobă și Pandele sunt incomplete și superficiale. 

Andruch a arătat că argumentele folosite de Comisia de științe militare a CNATDCU pentru a declara că Tobă și Pandele nu au plagiat ''nu sunt concludente și conţin contradicţii care genereaza confuzii periculoase pentru etica cercetării ştiinţifice''.

Președintele CNATDCU va trebui să numească altă comisie, cu alți membri, care să reanalizeze lucrările de doctorat ale fostului ministru de Interne, Petre Tobă, și a primarului de la Voluntari, Florentin Pandele.

Comisia actuală de ştiinţe militare este alcătuită exclusiv din profesori proveniți de la Academia Națională de Informații, Academia de Poliție și Academia Militară. În cazul evaluării suspiciunii de plagiat la adresa tezei de doctorat a fostului ministru de Interne Petre Tobă, comisia a anunțat în luna iunie, la capătul termenului procedural de anunțare a unui verdict, că membrii desemnați să facă evaluarea sunt fie incompatibili, fie în conflict de interese cu Petre Tobă. 

Inițial, ministrul Educației, Mircea Dumitru, a semnat un ordin prin care a cerut completarea comisiei de științe militare cu experți independenți, din afara CNATDCU. Cum regulamentul după care funcționează CNATDCU prevede că președintele Comisiei este cel care desemnează noi experți, Ștefan Prună, șeful comisiei de științe militare, a invitat trei persoane, provenite de la Academia de Poliție și de la Academia Națională de Informații să se pronunțe dacă Petre Tobă a plagiat sau nu. La finele săptămânii  trecute, experții au prezentat un raport în care spuneau că Petre Tobă nu a plagiat și că nu au avut la dispoziție lucrările celor după care se presupune că fostul ministru de Interne a copiat.

La ședința Consiliului general al CNATDCU au votat pentru respingerea raportului Comisiei de științe militare 29 de academicieni și profesori universitari, doar două voturi pentru și nouă abțineri.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...