Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, critică „declaraţiile inconştiente ale unui lider PSD”, care produc „confuzie şi dezinformare”. Reacția vine după ce primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat redeschiderea teatrelor pentru public și apoi a criticat Guvernul, după ce autoritățile centrale au spus că acest lucru este ilegal, deoarece nu este prevăzut în următoarea etapă de relaxare.
„Săptămâna trecută s-a încheiat cu declaraţiile inconştiente ale unui lider PSD care nu fac decât să genereze confuzie şi dezinformare în societatea noastră. Aceasta este reţeta populismului PSD care trebuie condamnat sau care, altfel, îi va condamna pe români. Aduc aminte că, în calitate de reprezentanţi aleşi, suntem responsabili pentru declaraţiile pe care le facem şi că avem datoria de a informa corect cetăţenii. Instituţiile de cultură nu trebuie să fie ţinta şi obiectul presiunilor politice. Responsabilitatea pentru redeschiderea sălilor de spectacol nu este a liderilor PSD, ci a managerilor care sunt nevoiţi să aplice măsurile luate în această perioadă şi pentru situaţia în care nerespectarea legislaţiei generează răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2”, arată Gheorghiu într-un comunicat de presă
„În calitate de ministru al Culturii, am pledat mereu pentru reluarea tuturor activităţilor culturale, însă nu am putut sta indiferent la informaţiile venite din partea Ministerului Sănătăţii. Nu ne permitem aroganţa de a ne batem joc de sănătatea oamenilor şi de ignorare a avertismentelor. Am ales să comunic doar atunci când ştiam că aceste activităţi au fost reglementate din punct de vedere al sănătăţii publice şi nu pentru a pune presiuni asupra sistemului sanitar de dragul publicităţii, principii pe care PSD nu le cunoaşte”, a mai spus Gheorghiu.
El a anunțat că săptămâna aceasta va da un ordin comun cu Ministerul Sănătăţii pentru reluarea repetițiilor pentru teatre și spectacolen spații închise.
Ghorghiu a amintit că din 15 mai s-au redeschis muzeele, galeriile şi bibliotecile, iar de la 1 iunie pot fi organizate spectacole și concerte evenimentele în aer liber, cu până în 500 de participanţi.
Gabriela Firea a anunțat sâmbătă că teatrele și instituțiile de spectacole administrate de Primaria Capitalei se redeschid pentru public începând din 15 iunie, anunț întâmpinat cu critici din partea Ministerului Culturii și Grupului de Comunicare Strategică.
„Nu mi-aș fi imaginat că se va stârni așa o furtună. Eu am ascultat cu mare atenție declarațiile Guvernului și așa se anunțase, că din 15 se deschid majoritatea activităților, inclusiv culturale. Nu mi-am imaginat că dacă se deschid cazinourile, săli de păcpnele, nu putem deschide, în condiții potrivite, și instituțiile de cultură”, a spus astăzi Gabriela Firea.