Deputatul care a criticat filmul „Poziția copilului”, pentru Digi24: Am greșit, poate trebuia să prezint lucrurile într-o altă manieră

Data publicării:
pozitia copilului 3

„Percepția a fost alta. Se pot prezenta, ca peste tot, o serie de aspecte din societatea noastră, nepotismele care au fost prezentate puteau fi prezentate și cu alte cuvinte. Toți trebuie să depunem eforturi pentru educația tinerilor. Înțeleg foarte bine, degeaba la nivel central se caută să se facă educație, dacă nu se intră cu educația să se facă la nivelul străzii. Și filmul are un rol foarte important”, a declarat deputatul la Digi24.

Nu a fost vorba de un proiect de lege care să cenzureze. Proiectul de lege a fost propus pentru respingere. Și am spus că este bine că este respins întrucât libertatea de exprimare și de opinie este prezentată în Constituție”, a precizat Victor Cristea.

Cu privire la conspirația din spatele acestui film, parlamentarul și-a prezentat scuzele.

„Nu cumva... îmi aparține asta și pentru aceasta îmi cer scuze producătorului, doamnei (Luminița Gheorghiu – n.r.), artiștilor. Cu tot regretul îmi cer scuze. Dar toate cele câte s-au mai întâmplat, nimeni nu ne dorește binele și atunci măcar noi să facem pe cât posibil, că avem o imagine așa cum o știm și depinde de noi să ne-o facem”, a afirmat Victor Cristea.

„Într-o altă manieră cred că trebuia să prezint lucrul acesta”, a punctat deputatul.

Victor Cristea a adăugat că s-ar bucura enorm de mult ca filmul "Poziția Copilului" să ia premiul Oscar.

Gyorgy Frunda: Este una din erorile Parlamentului

Gyorgy Frunda, membru UDMR, consilier onorific al premierului, a afirmat, glumind, că ar trimite intervenția de la tribuna Parlamentului a deputatului PSD Victor Cristea la Festivalul Zmeura de Aur.

Are șanse serioase să câștige acest trofeu. E rușinos ce spune. Cred eu că nu e rolul unui deputat de a face asemenea intervenții”, a spus Frunda, invitat în "Jurnalul de seară".

„Când nu te pricepi, mai bine nu-ți exprimi opiniile. Cea mai bună soluție când nu înțelegi o chestiune de genul ăsta te gândești de ce i-or fi dat premiu? Atunci, dacă nu l-am înțeles (filmul – n.r.), mai bine tac”, a spus Nini Săpunaru, deputat PNL.

Jurnalistul Dan Turturică a afirmat că un film poate fi și un act de propagandă, însă nu este cazul filmului "Poziția Copilului".

„Filmul în sine poate fi și un instrument de propagandă, dar nu e cazul acestui film. Dacă vrem să luăm în serios acest lucru ajungem la problema competenței. Cine triază din cei care pun parlamentari pe liste pe poziție eligibile ce e în capul acestor oameni?”, a apreciat Dan Turturică.

Gyorgy Frunda a adăugat că deputatul Victor Cristea este prea puțin important ca el să fie un subiect de discuție.

Este una din erorile Parlamentului, aceasta este părerea mea, scuzați-mi sinceritatea”, a mai spus Gyorgy Frunda.

Deputatul PSD de Vaslui Victor Cristea s-a declarat indignat că statul a finanţat filmul „Poziția copilului”, care, în opinia sa, nu face decât să denigreze învăţământul românesc. De la tribuna Parlamentului, deputatul s-a arătat stupefiat că un astfel de film a fost premiat, deşi, în opinia lui, este plin cu cuvinte urâte. „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, a primit anul acesta „Ursul de aur” pentru cel mai bun film la Festivalul Internaţional de la Berlin.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri