Deputat AUR, către funcționarii de la Parlament care au protestat spontan: "Ieri aţi fost la muncă? Noi nu, că suntem pe boierie"

Data actualizării: Data publicării:
antonio andrusceac
Deputatul AUR Antonio Andruşceac le-a spus angajaţilor de la Parlament, care protestează spontan marţi, că ei sunt singurii care muncesc în această perioadă. FOTO: Facebook Antonio Andrusceac

Deputatul AUR Antonio Andruşceac le-a spus angajaţilor de la Parlament, care protestează spontan marţi, că ei sunt singurii care muncesc în această perioadă, menţionând că jumătate dintre colegii săi sunt online.

"Ei (parlamentarii - n.r.) au avut grijă să-şi mărească salariile. Şi cei din Primării au avut grijă să-şi mărească indemnizaţiile. (...) Pentru asta au avut bani. Acum tocmai am votat un alt ajutor pentru Ucraina. Noi n-am votat, eu am cerut de trei luni de zile. Uniunea Europeană ne-a promis returnarea banilor, asta n-au curajul să facă", a afirmat Andruşceac, în aplauzele protestatarilor.

El a adăugat că îi susţine pe angajaţii din Parlament. "Singurii care muncesc în Parlament acum sunteţi dumneavoastră, că parlamentarii ştiu doar drumul până la casierie. În schimb, cei de la Putere sau din Opoziţie, uitaţi-vă câţi sunt în sală. Păi, la muncă online, ia şi banii jumătate şi dă-le oamenilor ăstora. Ieri aţi fost la muncă? Noi n-am fost, că suntem pe boierie. Ei, serviţi-vă şefii de până acum, cum i-aţi servit 30 de ani, şi ajungeţi cu hârtiile astea în mână (pancarte - n.r.). Eu vă susţin, aşa cum susţin şi îndreptarea mizeriei ăleia prin care şefilor le dau bani de trei ori mai mulţi pe funcţie pentru sporuri", a transmis deputatul AUR, scrie Agerpres.

Funcţionarii publici parlamentari au organizat, marţi, un protest spontan, în faţa sălii de plen a Camerei Deputaţilor, fiind nemulţumiţi de salarii.

Ei au afişat mai multe pancarte pe care scrie "Solidari cu angajaţii SGG", "Ne-am săturat de băşcălie", "Ne-aţi ignorat destul".

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri