Demisia ministrului de Finanțe, cerută din PSD

Data actualizării: Data publicării:
ionut misa govro

Senatorul PSD Eugen Teodorovici, președintele Comisiei de buget-finanțe din Camera Superioară, consideră că ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa, ar trebui să plece chiar astăzi din funcție pentru declarațiile privind taxa de solidaritate.

„Și eu o să-l critic pe domnul ministru actual de Finanțe. Cred că astăzi este, și sper să fie, ultima vizită a domniei sale în Parlament ca și ministru de Finanțe, pentru că mi se pare normal și corect ca partidul - și mai ales prim-ministrul - să aibă pe masă propunerea de revocare a domniei sale din funcție, pentru că, din păcate, ca ministru de Finanțe să faci astfel de declarații pe care, mai târziu, prim-ministrul le contrazice cred că nu este cazul”, a declarat senatorul PSD Eugen Teodorovici, pentru Digi 24.

Întrebat dacă părerea sa este împărtășită și de alți membri ai PSD, fostul ministru din Guvernul Ponta a răspuns: „Probabil că sunt mulți colegi care o simt, o cred și au convingerea că așa trebuie să fie (...) Știți foarte bine, dacă vă uitați în istorie așa puțin, nu foarte departe, cam tot ceea ce am spus s-a și întâmplat, de la măsurile de la începutul anului, cu acelea faimoase taxe de solidaritate, de impozitare a cifrei de afaceri și multe, multe, multe altele. Dacă îmi dați exemplu de exact una singură care a fost făcută invers decât am spus eu, atunci eu mă retrag din fața camerei”.

Ca ministru de Finanțe nu poți să acționezi în acest fel”, a concluzionat Teodorovici.

Întrebat cum ar vota dacă s-ar depune o moțiune simplă împotriva ministrului Ionuț Mișa, senatorul PSD a evitat un răspuns clar. „Dacă vine la Senat o astfel de moțiune - nu știu cine o va iniția -, vom discuta la vremea respectivă. Dar, eu v-am spus-o acum, în direct: cred că domnul Mișa trebuie remaniat urgent”.

„Față de toți colegii din PSD, care au muncit în campanie, și toți cei care au fost în guvernele PSD și au făcut lucruri bune pentru care lumea ne-a votat, domnul Mișa nici măcar nu este membru de partid, cred, nu a fost în campanie alături de noi și, prin ceea ce dânsul face astăzi, nu face decât să ne creeze nouă deservicii”, a mai declarat Teodorovici.

Fostul ministru social-democrat a făcut referire și la majorarea accizelor la carburanți, care s-a produs deși comisia pe care el o conduce s-a pronunțat împotrivă.

La supraaciză, până la final de an, cred că ar fi foarte important ca factorul politic, mai ales partidul nostru de guvernământ și ALDE, desigur, să facă o analiză și eu sper din toată inima să se renunțe la o astfel de măsură care nu are cum să aducă niciun beneficiu pentru economia din România. Ne uităm la țările din jur, care au deja mult mai ieftin combustibilul, ceea ce arată foarte clar că nu a fost o măsură logică”, a declarat Teodorovici pentru Digi 24.

„Nu am pretenția ca premierul să înțeleagă ce îi explic”

Întrebat dacă și-a expus argumentele premierului Mihai Tudose și președintelui PSD, Liviu Dragnea, senatorul PSD a răspuns: „Domnului prim-ministru Tudose, în cele zece zile cât am fost consilier onorific, i-am propus câteva chestii, numai că, din păcate, așa cum știți, și domnia sa a afirmat foarte clar, gândurile noastre nu prea se întâlnesc. Adică, dânsul nu este de acord cu ideile mele, așa că nu am pretenția ca dânsul să înțeleagă ceea ce eu îi explic. Sau, dacă vrea să înțeleagă, poate să mă cheme, putem să discutăm, pot să-i argumentez și să-i justific ceea ce eu spun”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri