Ministrul indian de externe și întreaga sa echipă care participa la reuniunea miniștrilor de externe ai G7 de la Londra au anunțat că se autoizolează după ce doi membri ai delegației au fost testați pozitiv cu COVID-19, anunță Reuters.
India, care se confruntă în prezent cu cea mai gravă creștere din lume a cazurilor de COVID-19, participă la G7 ca invitat și trebuia să ia parte la întâlniri marți seara și pe tot parcursul zilei de miercuri.
"Am fost informat ieri seară de expunerea la posibile cazuri COVID pozitive", a declarat ministrul indian de externe Subrahmanyam Jaishankar pe Twitter. "Ca o măsură de prudență și, de asemenea, din considerație față de ceilalți, am decis să particip virtual. Acesta va fi cazul și întâlnirii G7 și astăzi."
Întâlnirea precede principalul summit G7, care va avea loc într-o stațiune rurală engleză în iunie, cu participarea președintelui american Joe Biden și a altor lideri mondiali.
Un oficial britanic a confirmat cele două teste pozitive și a declarat că întreaga delegație indiană se autoizolează.
Întâlnirile programate pentru miercuri au continuat conform planificării.
Marți, imaginile din interiorul sălii de conferințe Lancaster House au arătat realitatea diplomației în epoca coronavirusului - delegați separați de ecrane de plastic și o „fotografie de familie” a miniștrilor distanți cu grijă la doi metri.
India nu este membră a G7, dar a fost invitată de Marea Britanie la summitul din această săptămână, împreună cu Australia, Africa de Sud și Coreea de Sud.
Editor : D.C.