De unde a început conflictul Dragnea - Tudose

Dan Turturică Data actualizării: Data publicării:
2017-10-10 GC - PSD-1071 dragnea tudose

"Am stabilit lista cu remaniabili." Acestea au fost cuvintele cu care Mihai Tudose a anunțat, în fața sediului PSD, că a câștigat o luptă importantă în războiul pentru putere cu Liviu Dragnea. Nu au trecut nici patru luni de când președintele partidului se declara extrem de încrezător în relația sa cu noul premier, după eșecul celei cu predecesorul său, Sorin Grindeanu.

2017-10-10 GC - PSD-1071 dragnea tudose
FOTO: INQUAM PHOTOS

Azi, Tudose este la un pas de a-i elimina lui Dragnea din Guvern cel mai important ministru, pe Sevil Shhaideh, omul care împarte banii dezvoltării regionale, dar și pe Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene. Dincolo de pierderea unor pârghii de influență asupra organizațiilor locale, liderul PSD are un motiv și mai serios să perceapă mișcarea premierului ca pe un act de agresiune împotriva sa, personal.

Atât Shhaideh cât și Plumb sunt anchetate de procurori în dosarul "Belina", care l-ar putea viza și pe el și pe fiul său. Scoaterea lor din Guvern va fi percepută în PSD ca un semn de desolidarizare cu problemele penale ale liderului și de sprijin pentru procurori și pentru adversarii săi instituționali. Și chiar dacă, odată rămase fără funcție, Shhaideh și Plumb nu vor deveni mai vorbărețe în fața anchetatorilor, mesajul că Dragnea nu își mai poate proteja nici măcar cei mai loiali colaboratori va fi resimțit extrem de puternic.

Cum s-a ajuns aici? De ce îl înfruntă Mihai Tudose, acum, pe cel care l-a propus premier?

Să începem cu sfârșitul. Vineri, Marius Pieleanu, un sociolog apropiat de Liviu Dragnea, a prezentat la Antena 3 un sondaj din care rezulta o prăbușire abruptă a încrederii în Executiv. La scurt timp, a apărut informația "pe surse" că există tensiuni între premier și președintele PSD și că primul ar fi amenințat cu demisia. Motivul invocat: nemulțumirea lui Tudose față de acel sondaj și convingerea sa că Pieleanu a executat un ordin dat de Dragnea pentru a fi discreditat.

Varianta aceasta a fost ventilată deliberat de apropiații lui Dragnea și încearcă să dea o întorsătură favorabilă "șefului" unui conflict ale cărui rădăcini sunt în altă parte. Sondajul lui Pieleanu nu este cauza tensiunilor dintre premier și liderul PSD, ci unul dintre multiplele sale efecte. El a fost determinat de nemulțumirea lui Dragnea că Tudose refuză să trimită către Curtea Constituțională sesizarea privind existența unui conflict între puteri în dosarul "Belina."

Tudorel Toader a recunoscut marți că el s-a supus comandamentului politic al lui Liviu Dragnea și "că la nivelul MJ s-a elaborat draftul sesizării Curții Constituționale în dosarul Belina." Dar, a adăugat, "în niciun caz Ministerul Justiției nu este abilitat să sesizeze CCR." Și a arătat cu degetul spre Mihai Tudose: "premierul este subiect de sesizare a CCR."

Și asta după ce, cu o seară înainte, premierul făcuse același lucru. A dat vina pe Toader. Întrebat, la Antena 3, dacă Guvernul va sesiza CCR în dosarul cu privire la lacul Belina, Tudose a răspuns: "Domnul ministru al Justiţiei a venit în şedinţa de Guvern şi ne-a prezentat faptul că a primit scrisoarea şi că încearcă să elaboreze un răspuns. De fapt, să încerce să vadă în ce măsură îşi poate fundamenta un document către Curtea Constituţională. De atunci, n-a mai venit cu răspunsul (...) Trebuie să am un feed-back de la Ministerul Justiţiei, de la domnul profesor, care înţeleg că încă caută o încadrare a acţiunii."

Spectator nervos la acest ping-pong de scuze și explicații între Toader și Tudose, Liviu Dragnea a concluzionat că ultimul este, cu adevărat, cel care refuză să-l ajute. La scurt timp, a apărut sondajul lui Pieleanu care indica o scădere neverosimilă a încrederii în guvernul Tudose. S-a dorit a fi un avertisment foarte serios pentru premier și un îndemn să trimită odată sesizarea la CCR. Dovadă că aceasta a fost principala preocupare a lui Liviu Dragnea este și schimbul de replici nervoase între el și partenerul de coaliție, Călin Popescu Tăriceanu.

Când a văzut că Tudose nu dă semne că s-ar fi speriat și că nu va sesiza Curtea Constituțională, șeful PSD a spus că o va face șeful Senatului. „Cred că sesizarea o va face domnul preşedinte Tãriceanu. Nu ştiu ce va face Guvernul, pot fi mai multe variante. Ştiu că domnul Tăriceanu mi-a zis că intenţionează să facă această sesizare", a declarat, luni Dragnea.

Dar, surpriză, și Tăriceanu a dat înapoi. La scurt timp după declarația de mai sus, președintele ALDE a ieșit cu o declarație mai mult decât evazivă: "Nu am luat o astfel de hotărâre, dar pot să vă spun că am cerut serviciilor din cadrul Senatului, celor care sunt specialişti în drept constituţional, să facă o analiză, ceea ce ştiu că s-a făcut şi la nivelul Guvernului, pentru a constata dacă există o bază solidă pentru sesizarea Curţii Constituţionale în privinţa unui potenţial conflict între Guvern şi DNA." Printre rânduri, transpare iritarea acestuia că Dragnea îi pasează lui o problemă pe care nu a fost în stare să o rezolve cu Tudose.

Apogeul acestui schimb de replici a fost atins câteva ore mai târziu când Dragnea a răbufnit, după ce a fost pus să comenteze reacția ambiguă a lui Tăriceanu: „Eu am discutat subiectul ăsta cu domnul Tăriceanu, am discutat și astăzi. Mai rămâne doar să ies cu el de mână la declarații."

Liderul PSD ne-a reamintit astfel tehnica sa preferată prin care își convinge colegii pe care îi domină să facă lucrurile în fața cărora ezită. Iese cu ei "de mână", la declarații, pentru a nu mai putea da înapoi. Dacă i-au spus "da" între patru ochi și ulterior nu trec la fapte, îi pune să-l înfrunte deschis în fața presei. Ceea ce, evident, nu se mai întâmplă.

A făcut asta cu Grindeanu, cu Tudose dar cu Tăriceanu era greu de crezut că va încerca. Spune mult despre cât de importantă este pentru el sesizarea la CCR. Vitală. Pentru că, după cum presa a relatat în ultimele zile, până la el este destul de probabil ca procurorii să-l cheme la audieri pe fiul său.

Am reprodus în detaliu declarațiile pe subiectul sesizării la CCR în cazul "Belina" pentru că ele demonstrează fără dubiu că noua criză politică în care am intrat este cauzată, ca și cele precedente, de problemele cu justiția ale șefului PSD și de încercărie sale de a și le rezolva cu ajutorul unor instituții pe care le controlează.

Din păcate pentru Dragnea, Tudose refuză să îi facă jocul, după cum a refuzat și Grindeanu, în final. Este al doilea premier PSD care, în mai puțin de un an, în ciuda unor erori de guvernare - adesea izvorâte tot din "Biblia" pe care le-a pus-o în mână președintele partidului – dă dovadă de responsabilitate. Refuză să încalce liniile roșii care protejează ce a mai rămas combatant din Justiției și din statul de drept.

Nu este puțin lucru într-o țară în care foști procurori, apostoli ai luptei anticorupție, au trecut cu arme și bagaje în tabăra infractorilor. Și în care judecători ai Curții Constituționale au ajuns să ia apărarea public, fără pic de rușine, marilor corupți, bagatelizând acuzațiile de corupție formulate de DNA.

Într-o țară în care cei care au distrus-o, secătuind-o de resurse, și-au dat mâna și plătesc politicieni, jurnaliști, magistrați și ofițeri de informații pentru a-i scoate basma curată este demn de aplaudat un premier care mai îndrăznește să spună că are încredere în procurorii anti-corupție. Așa cum a făcut-o Mihai Tudose. Și unde? La Antena 3, locul unde de obicei politicienii se duc pentru a ataca justiția și pe puținii oameni care mai au curaj să lupte pentru o Românie sănătoasă.

"Nu cred că anumiți procurori pot face acest lucru. Nu știu cine ar fi atât de determinat să se apuce să facă niște dosare, pe bandă rulantă, unor nevinovați doar pentru a remania Guvernul. Nu cred că se joacă nimeni cu așa ceva. Am încredere că, deși mai pot fi derapaje, nu se poate ajunge atât de departe..." Asta i-a răspunsul premierul lui Mircea Badea, când acesta și-a început cunoscutul discurs conspiaraționist, anti-DNA, și l-a întrebat de ce lasă procurorii să îi remanieze guvernul.

Tot la Antena 3, în sanctuarul discursului pro-corupție, anti-justițiar, Mihai Tudose a îndrăznit să spună că motivul real pentru care trebuie schimbate Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Viorel Ilie îl reprezintă problemele lor penale și imaginea negativă pe care o proiectează asupra guvernului și a României.

"Sunt niște oameni asupra cărora planează niște suspiciuni. Prezumția de nevinovăția este clară, dar ei se află în diferite stadii ale unor anchete. Din nefericire, pentru noi și pentru cei în cauză, Sevil Shhaideh și Rovana Plumb se află și în relație cu Bruxelles, pe fonduri europene, unde lucrurile sunt extraordinar de sensibile. Am avut feedback și de acolo că lucrurile nu stau foarte bine și că justiția ar trebui să-și urmeze cursul firesc," a declarat Tudose, luni seara.

Ca să înțelegeți impactul unor astfel de afirmații asupra publicului Antenei 3 și a talibanilor din PSD este suficient să citiți cum a reacționat vedeta acestei televiziuni, deputatul PSD Liviu Pleșoianu.

"Îmi e atât de #SCÂRBĂ încât cu greu mă pot aduna pentru a comenta! Și totuși, voi încerca. ...După ce KKK (Klaus, Klemm, Kovesi) și toată propagandă securistă au ținut-o langa și la alegerile locale, și la cele parlementare, și după, și înainte, și tot timpul, și în dungă cu „PENALII", am trăit s-o aud și din gura PREMIERULUI PSD! Păi, conform „gândirii" domnului premier, Olguța Vasilescu nu trebuia să mai candideze la Primăria Craiovei și PSD nu ar trebui să mai colaboreze nicio secundă cu ALDE, pentru că e condus de un „PENAL"! NU? Bine a făcut Iohannis că nu i-a chemat la recepția din 1 Decembrie pe „PENALI"! NU?," a scris Pleșoianu, omul pe care rețeaua propagandistică a Kremlinului îl proslăvește zi și noapte.

Liderii PSD care, din motive pecuniare, au dezertat din tabăra lui Dragnea și îl susțin acum pe Tudose au înțeles instantaneu cât de periculoasă este sinceritatea premierului și s-au chinuit toată ziua de marți să sucească argumentarea în favoarea remanierii motivând-o cu lipsa de performanță a miniștrilor ce vor fi schimbați.

Iată ce spunea Niculae Bădălău, președinte executiv al PSD, după ce i-a ținut partea premierului și a declarat că "remanierea se va face." "Premierul e extrem de supărat și dânsul consideră că unii miniștri au încetinit ritmul (...) Domnul premier are un program de guvernare de dus și acolo unde dânsul consideră că domnii miniștri nu se mișcă bine, normal că vine cu solicitări de împrospătare."

Cum să spună Bădălău că o anchetă penală este un motiv valid de remaniere al unui ministru când el însuși este urmărit penal pentru trafic de influență? Cum să susțină alți baroni locali un astfel de discurs justițiar al premierului când ei la rândul lor nu au ce căuta la vârful unui partid modern, european? O vor ține langa cu "încetinirea ritmului."

Chiar dacă a câștigat o luptă importantă, Tudose este departe de victoria finală în confruntarea cu Liviu Dragnea. Nu sunt certe deocamdată nici remanierea lui Sevil Shhaideh și a Rovanei Plumb. Șeful PSD a cerut răgaz până joi pentru întrunirea Comitetului Executiv tocmai pentru a încerca să își convingă colegii să blocheze planul lui Tudose. Și chiar dacă nu va reuși să le salveze, se va concentra pe numirea unor înlocuitori care să îi fie fideli. Și chiar dacă va rata și aici, are suficiente pârghii de control în partid pentru a-i face zile negre premierului.

Se anunță o luptă lungă în care singura arma reală a lui Mihai Tudose este amenințarea cu demisia. Nimeni din PSD nu își dorește o nouă cădere a guvernului și o nouă perioadă de incertitudine în care numirea înlocuitorului se va afla, din nou, în mâna președintelui. Este singura carte pe care o are. Se bazează pe teama lui Dragnea că o mișcare în forță, pentru protejarea celor doi miniștri din dosarul "Belina", ar putea însemna pierderea definitivă a guvernării.

Pe de altă parte, după conflictul cu Grindeanu și acum cu Tudose, chiar și pentru cei mai îndârjiți suporteri ai lui Dragnea a început să devină clar că încăpățânarea sa de a folosi partidul ca berbece împotriva statutului de drept, a justiției, pentru a-și asigura supraviețuirea reprezintă cel mai mare risc la adresa propriei lor supraviețuiri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...