Video De la „dominarea apei” care „răcorește” la „covrigi de Buzău”. Ciucă și Ciolacu, campanie de imagine înainte de alegeri

Data actualizării: Data publicării:
ID240041_INQUAM_Photos_George_Calin
Foto: Inquam Photos / George Călin

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, candidații la alegerile prezidențiale din partea PSD, respectiv PNL, s-au afișat în interviuri recente pentru a se promova înaintea scrutinului din noiembrie. Aceștia însă nu au răspuns la întrebări care să aducă lămuriri pe subiecte importante pentru public și alegători, ci la întrebări care să-i facă mai degrabă „simpatici”.

Nicolae Ciucă: „Îmi place foarte mult să fiu în apă. Apa este ca o răcorire, nu doar că este rece, dar când poți să o domini, să fii deasupra ei, te răcorești”.

Întrebare generată de Chat GPT: Dacă ați putea învăța instantaneu orice abilitate, ce ați alege?

Marcel Ciolacu: „Să fac covrigi de Buzău. În afară de celebrii covrigi de Buzău, îmi plac covrigii cu mac. Asta am și mâncat cu Olguța (Vasilescu – n.red.) astăzi, dar cu costurile aferente. Când ajung acasă în seara asta o să mănânc un avocado”.

Denise Rifai: Mâncați mult când sunteți stresat?

Nicolae Ciucă: „Uitați-vă la mine cum arăt. Nu pot să spun că mănânc puțin. Când îmi place ceva, chiar mănânc. Ce-mi place, dacă vă spun, poate nu vă vine să credeți. Îmi place mâncarea de fasole verde teci foarte mult, îmi place ciorba țărănească de roșii”.

Denise Rifai: Mâncați de plăcere, de poftă, de bucurie, nu de stres”.

Nicolae Ciucă: Da, nu am nicio problemă cu stresul. Nu am fost niciodată stresat”.

Denise Rifai: Dacă ar fi să alegeți un supererou pentru a reprezenta România, pe cine ați alege?

Marcel Ciolacu: „Superman e ocupat, din câte știu, Batman e prea negru. Ceva mai din poveștile noastre: Greuceanu, era cu Împăratul Roșu, care s-a dus să recupereze Soarele și Luna”.

Denise Rifai: Ce animal vă reprezintă cel mai bine în politică?

Nicolae Ciucă: „Mi-ar plăcea foarte mult să fiu asociat cu un animal care trăiește la noi în România, de ce nu, ursul? Mi-ar plăcea să mi se spună scorpion, pentru că sunt cel care a comandat Scorpionii Roșii”.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri