Daniel Barbu: Sprijinul serviciilor, unul dintre ingredientele pentru reușita unui partid

Data publicării:
daniel barbu digi

Daniel Barbu, ministru al Culturii, membru PNL, dar și decan al Facultății de Științe Politice, întrebat despre ceea ce crede despre apariția unui nou partid de dreapta, Partidul Mișcarea Populară, a răspuns: „E prematur să spun, acum auspiciile nu sunt bune. Se face greu și în timp și cu foarte multe resurse și inteligență și de alte lucruri care nu pot fi rostite sau poate mai ales de alte lucruri”.

La întrebarea lui Luca Niculescu despre ceea ce reprezintă „alte lucruri”, Daniel Barbu a detaliat: „Bani, rețele în teritoriu, sprijin, și de la servicii, și din alte părți... Multe, multe, e o rețetă foarte complexă, e un sos, așa, final, dar intră multe ingrediente într-un partid, și vechi, și nou. Dar, să spunem, un partid are rutina acestor rețele, un partid nou trebuie să și le creeze sau să fie create de altcineva”.

„Sunt oameni care au experiența organizării partizane, dar nu e suficient să știi cum să faci un partid, ca să reușești, trebuie să ai și resurse”, a spus actualul ministru al Culturii.

El a dat exemplul APR, „în mod evident un partid al Securității, al rețelelor din teritoriu”.

„Cu oarecare maliție, nu multă - exceptându-l pe Tomac, care e un personaj oarecum singular, e un foarte bun om de afaceri, în calitatea pe care a avut-o a investit aproape un milion de euro în Republica Moldova, omul și-a făcut vreo trei ani de zile campanie electorală și a și câștigat colegiul în Republica Moldova, nu în România, pe banii noștri, ca să spun așa...”, a comentat ministrul liberal.

„Nu-l acuz de nimic: toată lumea știe că a condus programe, își punea numele și chipul pe toate operațiunile pe care le făcea în numele statului român – manuale școlare, sprijin de publicații, de manifestări culturale, artistice, folclorice – el era, Tomac”, a afirmat Daniel Barbu.

„A făcut ceva imoral, aș zice, dar, mă rog, era o strategie, probabil că și serviciile... Dacă serviciile n-ar fi fost de acord, n-ar fi făcut-o”, a adăugat el.

„E un om tânăr, dacă poate să folosească bani publici în propriul interes, de ce să n-o facă, asta e morala”, a conchis, ironic, Daniel Barbu.

Partidul Mişcarea Populară şi-a depus astăzi actele la tribunal. Partidul este coordonat de un fost consilier al preşedintelui Traian Băsescu, Eugen Tomac. Noua formaţiune este braţul politic al Fundaţiei Mişcarea Populară, iniţiată de foşti consilieri prezidenţiali după ce Elena Udrea a pierdut alegerile în PDL în faţa lui Vasile Blaga.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce temperatură reglezi termostatul la centrală pe timp de noapte, doar pe timp de zi. Așa faci...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei