Dan Barna își asumă dar nu demisionează. „Am crezut că suntem mai sus decât ne-au dovedit electoratul”

Data publicării:
Dan Barna este presedintele USR
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Dan Barna a declarat luni, într-o conferință de presă, că își asumă eșecul în alegeri dar că nu demisionează din funcția de președinte al USR. El a explicat că a fost estimată greșit susținerea pe care ar avea-o în rândul electoratului. 

„Am convocat această conferinţă de presă pentru a discuta despre rezultatele primului tur la alegerile prezidenţiale. Am văzut punctajele, am văzut procentele la care s-a ajuns. Îmi asum, evident, întreaga responsabilitate pentru acest obiectiv pe care nu l-am atins, acela de a avea un tur II fără PSD, acela de a putea să avem şansa unei dezbateri despre viitor cu preşedintele Iohannis. Electoratul României a decis că turul II trebuie să fie despre Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, respectăm această decizie.

Este, fără îndoială, o parte din vină, şi mi-o asum, că nu am reuşit să ajung cu mesajul la mai mulţi cetăţeni, că nu am reuşit să ajungem cu mesajul de modernizare şi de necesitate, de urgenţă pentru România şi să conving, să convingem mai mulţi cetăţeni. Este, până la urmă, un proces din care învăţăm şi vom avea o analiză foarte elaborată în cadrul partidului. Chiar în această seară am convocat colegii din comitetul politic, practic liderii din filialele judeţene, la o primă discuţie pentru a analiza perioada următoare şi ceea ce urmează să se întâmple.

A fost cea mai grea campanie electorală pentru noi şi suntem în continuare pe un drum în care credem foarte mult pentru că peste un milion şi jumătate de oameni cred că România trebuie să se modernizeze. Le mulţumesc şi le mulţumesc şi colegilor din PLUS pentru această campanie grozavă. Faptul că am ajuns în toată România şi am înţeles foarte multe din aceste mesaje mă face să fiu încrezător pentru rezultatele pe care alianţa USR-PLUS le va avea şi la locale şi la naţionale. Obiectivul nostru este să organizăm cât mai bine, acceptând şi preluând experienţa acestei campanii, alegerile locale care sunt provocarea pentru viitorul României.

Îi mulţumesc şi lui Dacian Cioloş şi colegilor din PLUS şi USR pentru efortul grozav pe care l-am făcut împreună. Din păcate, bucata această de Românie pe care m-am bazat şi în care am crezut este, se pare, mai mică decât am anticipat. E, fără îndoială, vina noastră şi, de fapt, concluzia de fond este că mai este foarte mult de muncă în această ţară pentru a reuşi să o transformăm în locul acela în care românii să-şi găsească fericirea şi bucuria.

Este o muncă pe care mi-am asumat-o, ştiam că nu va fi uşor. Am crezut că suntem mai sus decât ne-au dovedit electoratul. Continuăm împreună, continuăm cu acest mesaj pe care l-am avut din momentul în care USR a intrat în Parlament şi din momentul în care Alianţa s-a constituit pentru cei patru paşi care să aducă în România o guvernare care să poată să facă reformele. Suntem pe un drum în care am avut un pas mai slab, sunt optimist în continuare, vom continua să fim ceea ce cetăţenii ne cer, acea alternativă care aduce un suflu proaspăt şi încredere şi energie în politica din România”, a spus Dan Barna. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei