Dacian Cioloș spune că Florin Cîțu e cel care a aruncat în aer încrederea din coaliție, dar l-ar fi numit ministru în cabinetul său

Data publicării:
dacian ciolos se uita in zare incruntat
Dacian Cioloș. Foto: Inquam Photos / George Călin

Liderul USR, Dacian Cioloș, a declarat vineri seara la Digi24 că îl consideră vinovat pe Florin Cîțu pentru destrămarea coaliției și căderea guvernului, dar că n-ar fi ezitat să-l numească într-un cabinet condus de el, dacă asta ar fi dorit PNL. Problema cu Florin Cîțu a fost legată de modul cum a condus guvernul, dar nu am o problemă personală cu persoana Florin Cîțu, a spus Dacian Cioloș.

Dacian Cioloș va merge luni în Parlament să prezinte programul de guvernare USR și lista de miniștri pentru care va cere votul de învestitură, anunță USR vineri, într-un comunicat. Negocierile cu PNL și UDMR au eșuat înainte de a începe, după ce liderii celor două formațiuni, Florin Cîțu și Kelemen Hunor au declarat că nu vor susține un guvern condus de Dacian Cioloș.

Florin Cîțu a declarat, vineri, după ședința conducerii PNL că mandatul pentru negocierile cu premierul desemnat Dacian Cioloș este să îl trimită să găsească o majoritate cu PSD și AUR. „Dacă nu va reuși, PNL va demara negocieri cu toți liderii partidelor politice responsabile, mai puțin cu AUR, pentru a găsi soluții pentru români”, a spus Cîțu.

„Pentru noi, Florin Cîțu e fostul premier. E cel care a aruncat în aer încrederea din coaliție prin felul în care s-a raportat la doi miniștri ai noștri și felul în care i-a dat afară din guvern, abuzând - din punctul de vedere al coaliției - de poziția sa de premier, pentru că el are dreptul să facă, din punct din vedere constituțional, aproape ce dorește. Dar din punctul de vedere al înțelegerii unei coaliții, a abuzat de puterea pe care a avut-o. Ca să nu mai vorbim de faptul că a împins un program de investiții care angajează România cu 10 miliarde de euro pentru următorii ani și a fost evident, cred, pentru toată lumea că a insistat pentru acel program la momentul respectiv ca să-l aibă înainte de alegerile interne din partid, să aibă primarii de partea lui. Asta nu e o modalitate prin care să construiești încrederea într-o coaliție, ca să poți să lucrezi, să iei decizii, să faci reforme”, a comentat vineri seara, la Digi24, premierul desemnat Dacian Cioloș.

„Faptul că între timp Florin Cîțu a ajuns președintele PNL - felicitări, respectăm această decizie a partidului, dar cum PNL-ul nu poate să facă un guvern monocolor, pentru că nu are această majoritate, dacă vrea majoritate, trebuie să facă propuneri de oameni, de premieri, care să poată construi această majoritate. Acest lucru nu s-a întâmplat”, a adăugat el.

Întrebat dacă l-ar fi acceptat în cabinetul său pe Florin Cîțu, în caz că în discuțiile cu PNL s-ar fi ajuns la un pas înainte, Dacian Cioloș a răspuns: „Evident, nu văd de ce n-aș fi făcut lucrul acesta. Încă o dată, problema a fost felul în care a fost condus guvernul, inclusiv cu miniștri de-ai noștri. Așa cum, eu știu, și pe viitor, dacă se va mai ivi posibilitatea să lucrăm și cum i-am spus, m-am întâlnit cu el, deci nu am o problemă personală cu Florin Cîțu, eu cel puțin ca președinte al USR, nu am o problemă personală cu persoana Florin Cîțu, ci îmi doresc un prim-ministru care să poată să conducă un guvern de coaliție, să construiască încrederea prin felul în care conduce guvernul”, a precizat liderul USR.

Citește și: Cioloș: Fac apel în continuare la PNL să nu fugă de responsabilitate. USR va propune un guvern. Până duminică știu unde să ne găsească

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...