Dacian Cioloș a declarat că nu îl interesează părerea actualului premier cu privire la activitatea lui în funcția de comisar european, susținând însă că, pe vremea când era europarlamentar, Viorica Dăncilă venea mereu la cabinetul său pentru a-l lăuda. La rândul său, premierul i-a transmis că înainte de a vorbi despre performanțe ar trebui să se uite la activitatea lui.
UPDATE 15.00. „Am văzut declarația unui fost premier care îmi reproşează că vorbesc despre performanță. Eu cred că, înainte de a veni cu anumite declarații în spațiul public trebuie să ne uităm la ceea ce am făcut noi.
Şi eu primesc lecții de la fiecare cetățean, ascult fiecare cetățean, încerc să înțeleg care este direcția pe care vrea să o aibă acest guvern. Dar în momentul în care un guvern zero îți vorbește de performanțe e cam greu de acceptat. În momentul în care un fost comisar al României pe agricultură și dezvoltare rurală, un portofoliu foarte important pentru România nu a făcut nimic pentru țară și știu bine ce vorbesc, pentru că în acea perioadă eram membră a Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală în PE, este greu să crezi în aceste cuvinte și în aceste reproșuri. Eu cred că atunci când vii cu anumite acuze să ai anumite rețineri, având în vedere modul în care ai gestionat anumite lucruri în activitatea ta și care, dacă aveai performanță, ascultam despre acest lucru. Dar în momentul în care critici și nu vii cu nimic în loc este greu de ascultat. Dar cel mai ușor este să critici”, a declarat Dăncilă, la Prahova.
„Doamna Dăncilă este în poziția să vorbească de performanță? Mai ales la nivel european, după modul catastrofal în care a condus Guvernul până acum și după modul catastrofal în care PSD a guvernat? Prea puțin mă interesează părerea doamnei Dăncilă din acest punct de vedere. După cinci ani de zile ca și comisar european pentru agricultură eu știu un lucru, au crescut subvențiile pentru agricultorii români din momentul acela și subvențiile cu care se laudă acum domnul Daea și se lăuda domnul Dragnea că le plătește agricultorilor români provin din fonduri europene în urma deciziilor care au fost luate pe reforma politicii agricole comune pe care eu am conduso ca și comisar european. Legislația europeană în domeniul agriculturii și a dezvoltării rurale, care permite acum și susținerea fermelor mici și a produselor de calitate dă posibilitatea comercializării produselor agricole inclusiv a animalelor la export și în afara UE, toate sunt rezultate ale modului în care mi-am făcut treaba în Comisia Europeană, apărând și interesele agricultorilor din România. PSD nu a făcut până acum decât să profite de munca altora, fluturând rezultatele ca și cum ele ar fi ale lor. Văd că asta face în continuare doamna Dăncilă”, a declarat Cioloș, în cadrul unei conferințe de presă.
Fostul comisar european a adăugat că este surprins de afirmația făcută de Viorica Dăncilă, deoarece când aceasta era europarlamentar îi lăuda activitatea.
„Prea puțin iau în seamă aprecierile doamnei Dăncilă privind munca mea. Mă surprinde pe de altă parte, pentru că în perioada când dânsa era europarlamentar și membră în Comisia de agricultură era toată ziua pe la mine pe la cabinet să îmi spună cât de bine lucrăm noi împreună pentru România. Acum dintr-o dată și-a schimbat opinia. Întrebați-i pe agricultori dacă observă faptul că au crescut subvențiile. Mai e mult de făcut și o să facem și din pozițiile pe care le avem acum în Parlamentul European”, a subliniat Cioloș.
Liderul PLUS a afirmat că „România ar putea să negocieze orice portofoliu important, inclusiv o poziție de vicepreședinte al Comisiei Europene, dar pentru asta trebuie să vii cu candidați de calitate, care să fie cunoscuți nu doar în bula pesedistă sau a României”.
Reacția lui vine în contextul în care Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă, că România a avut portofolii importante în Comisia Europeană, dar care nu au adus foarte multe lucruri bune pentru România.
„E nevoie de negociere. Suntem foarte atenți la acest aspect, este foarte important pentru România. Avem deja o doamnă președinte al Comisiei Europene și trebuie să începem negocierile cu ea, în primul rând pentru noi este important portofoliul. Nu vorbesc despre persoană. România a avut portofolii importante, cele ale agriculturii și dezvoltării rurale și al politicilor regionale, două portofolii care au cea mai mare alocare financiară, dar din păcate aceste două portofolii deosebit de importante nu au adus foarte multe lucruri bune pentru România. Cred că de data aceasta trebuie să avem foarte multă atenție, să vedem ce portofolii putem obține la nivel european și apoi să facem nominalizarea”, a spus premierul Dăncilă.
Sursa: mediafax