Dacian Cioloș, la Digi24: E important să dăm semnalul că începe o schimbare așteptată de oameni

Data publicării:
dacian ciolos fb-3

Foto: Gov.ro

Principalele declarații ale lui Dacian Cioloș:


Ați ajuns premier în urma unor evenimente excepționale, aveți un mandat limitat. Ce sentiment vă încearcă atunci când vedeți aceste provocări?

Un sentiment de responsabilitate, știu că așteptările sunt foarte mari și posibilitățile acestui guvern sunt limitate. Cred că e importat să dăm semnalul că începe o schimbare așteptată de oameni. Lumea așteaptă să vadă de la cei care conduc țara că au înțeles mesajul oamenilor.

Știu că asta se așteaptă din partea guvernului. Trebuie să dăm semnalul că există o platformă neutră, dar eficientă pentru cei care vor câștiga alegerile la sfârșitul lui 2016 pentru ca acest proces de schimbare să continue și ca acest proces de, sper eu, recâștigare a încrederii populației în cei care conduc să se întărească.

Bugetul pe 2016. Intenționați să păstrați măsurile guvernului precedent?

Da, asta este intenția, atât măsurile din Codul Fiscal, care mi se par foarte importante pentru a redinamiza sectorul economic, suntem într-o fază de creștere economică, e important ca și în această perioadă de tranziție sectorul economic să aibă încredere în cei ce conduc. Sunt foarte multe măsuri care știu că sunt bune, oamenii de afaceri le apreciază în Codul fiscal. La fel, creșterile salariale sunt necesare, în multe domenii. Dar sunt necesare și reforme în sectorul respectiv. Intenționăm să păstrăm, în măsura în care se poate, creșterile salariale care au fost deja decise, iar legile au fost promulgate. (Pentru creșterea cu 10% a salariilor bugetarilor, n.r.), să așteptăm finalizarea procesului legislativ. În scenariile de calcul pe care le facem o să luăm și acest lucru în considerare, dar trebuie să vedem ce se întâmplă cu finalizarea procesului legislativ (n.r. - promulgarea legii de către preşedinte).

Pe de altă parte, creșterile salariale în domeniul administrației trebuie să fie însoțite și de îmbunătățirea calității actului administrativ, pentru ca aceste creșteri să fie credibile.

Cel mai mult ce putem noi face cu bugetul este să împingem deficitul până la 3%. Și așa riscăm pe termen lung să avem probleme de credibilitate care riscă să afecteze investițiile în economie.

În momentul de față cred că am avea argumentele să putem justifica un deficit de până la 3%.

E important să avem și un pachet de investiții. Să facem în așa fel încât creșterea economică să nu se bazeze doar pe consum, datorită creșterilor salariale, ci și pe investiții.

Proiecte prioritare:

Mă gândesc în primul rând la investiții în infrastructură, cele care țin de Ministerul Transporturilor, ministrul va prezenta mâine o listă cu proiecte prioritare. Vom continua investiții care au fost începute. Aș vrea să demarăm proiectul Pitești-Sibiu. E important să dăm semnalul, să-l avem prins și în buget. Mai e și legătura dintre Moldova și Transilvania, avem această prioritate și în Master Plan, Moldova este puțin izolată în privința investițiilor. Cred că ar trebui să dăm un semnal că vrem să legăm Moldova de restul țării.

Despre colaborarea cu Parlamentul:

Nu înseamnă că această majoritate largă în Parlament va fi permanentă, neavând un partid politic în spate care să ne susțină permanent. PNL a declarat că ne va susține, dar și acolo așteptările sunt mari, în ce ne privește. E important să păstrăm un contact permanent cu grupurile parlamentare. Vom merge să discutăm cu grupurile parlamentare pentru a le explica ce vrem să facem.

Au politicienii interes să reușiți sau vor ca peste un an să uităm de tehnocrați ca soluție?

Putem uita de tehnocrați ca soluție, dar cred că nu e indiferent pentru partidele politice care vor câștiga în 2016 cum vor prelua România.

Trecem printr-o criză de încredere, care e foarte periculoasă pentru viitorul democrației. Clasa politică are nevoie de reformă și cred că partidele au înțeles acest lucru. Obiectivul guvernului nu e să înlocuiască clasa politică, ci să guverneze România și să demareze anumite schimbări pe care oamenii le cer pentru a recâștiga încrederea în guvernare, inclusiv în sistemul politic.

Se așteaptă mult depolitizarea administrației, pentru că politizarea excesivă a scăzut gradul de responsabilitate și de eficiență. Corupția poate să ucidă, când izvorăște din incompetență sau indiferență. Aici guvernul are competență să facă niște schimbări. N-o vom putea face singuri, avem nevoie și de niște pachete legislative. Cred că dacă guvernul dă dovadă că reușește să miște lucrurile din punct de vedere al depolitizării, să predăm o administrație care să fie mai eficientă, să nu fie politizată.

Sunt două instrumente ce trebuie trecute prin Parlament, dar putem merge cu anumite acte normative care sunt deja şi care să clarifice anumite instrumente de transparență, în procesul de recrutare. Acum în multe părți este haos, sunt oameni competenți care nu pot progresa în carieră, pentru că sunt blocați de modul în care se fac avansările, numiri care se fac fără criterii. Astea le poate face guvernul până la un punct, dar la un moment dar trebuie modificate anumite legi, pentru a remunera și performanța, nu doar vechimea. E important să poți să stimulezi în primul rând performanța. Am găsit foarte multe studii, proiecte, strategii care au fost făcute de funcționari foarte buni și experți străini.

Proiect-pilot de reformă administrativă la SGG:

Șeful cancelariei și șeful SGG lucrează la acest proiect. Vrem un Secretariat General al Guvernului care să fie competent în pregătirea ședințelor de guvern, în coordonarea relației cu unele instituții.

Doriți și crearea unei înalte școli de administrație publică. Nu există deja o școală de administrație?

Există, dar trebuie să vedem și eficiența ei. Există, cred, de mai mult de 10 ani, dar vedem în continuare din punct de vedere al eficienței administrației, al performanței.

Trebuie criteriile de recrutare și promovare să fie foarte clare. Oamenii trebuie să aibă și un loc unde să-și crească performanța dacă vor să progreseze. Nu le poți cere oamenilor să facă mai mult dacă nu le spui și cum să facă.

Expertiză finanțată de UE. Pentru ce domenii?

Pregătirea concursurilor de recrutare, elaborarea organigramelor, elaborarea tipului de management într-o administrație sau alta, componente ale administrației care să lucreze pe partea de strategie. Aici putem învăța din experiența altora. 

Acolo unde o administrație vrea să performeze, simte că are nevoie de slăbiciuni, poate să ceară ajutor. 

Avem în administrație oameni foarte performanți. Cred că aceste competențe ar trebui valorificate. Important e să le putem pune la dispoziție aceste lucruri.

Opoziție din partea unor oameni din administrație?

Porbabil că sistemul nu va renunța de bunăvoie, dar dacă vrei salariu mai mare, trebuie să progresezi. Administrație trebuie să demonstreze că este eficientă, iar noi trebuie să demonstrăm că și în administrație se poate câștiga bine dacă ești performant.

Sper să putem adopta cadrul legislativ al salarizării unice, dar și al reformei, astfel încât până la sfârșitul lui 2016 să avem cadrul pregătit.

Nivelul politic ar trebui să se oprească la nivel de secretar de stat, care să prezinte la vârful administrației viziunea politică pentru programul de guvernare. De acolo în jos ar trebui să avem oameni performanți.

Va fi nevoie și de o subțiere, dar nu prin tăieri arbitrare. În unele zone va fi nevoie de întăriri, în altele de reduceri, dar și cu o creștere de salarizare.

Alegerea miniștrilor:

I-am ales și la recomandări venite din mediul privat, au fost și oameni care știam că nu vor accepta. Pe bază de recomandări am căutat oameni care să aibă și o viziune, și un proiect. Sunt oameni pe care a trebuit să-i conving să renunțe timp de un an de zile la proiectele lor. Cam 40% din cei pe care i-am contactat au refuzat. Au fost și situații în care am contactat 2-3 oameni pentru același portofoliu, am discutat cu ei și apoi am ales.

Am făcut guvernul repede pentru că situația era tensionată în Europa, România nu avea un guvern stabil. Am fost conștient că e important să avem un guvern stabil cât mai repede. Au fost și ezitări pentru că am lucrat singur, nu am avut un guvern care să vină cu o echipă și un program de guvernare. Eu a trebuit să lucrez și la o listă, și la program.

Nu am discutat cu partidele despre programul de guvernare, am vrut să-mi asum singur responsabilitatea, unde am simțit că există ezitări am făcut schimbări, tocmai pentru a-mi asuma responsabilitatea.

La dl Baciu nu am renunțat din cauza pozelor, ci pentru că a omis elemente esențiale din CV. A omis să-mi spună câteva lucruri privind activitatea sa. Acum avem un ministru care va câștiga încrederea oamenilor.

Am cerut fiecărui ministru să-şi facă propria evaluare şi să vină cu propuneri în săptămâna viitoare. Sunt unii care au început deja să vină cu idei de schimbare.

Reforma electorală:

E important să existe o susținere politică în Parlament. Nu mi se pare democratic ca un guvern, mai ales tehnocrat, să modifice legile prin ordonanță de urgență.

Dacă Guvernul s-ar apuca acum de astfel de legi și ar negocia cu Parlamentul, fără să aibă majoritate, ar pierde jumătate din mandat.

Criterii de integritate:

Vom folosi toate instrumentele pe care le avem pentru ca oamenii să se pună  în ordine în ceea ce privește integritatea sau să nu mai ocupe funcții publice dacă au probleme de integritate.

Ministerul Consultării Publice:

Dacă pornim de la ideea că administrația e în slujba cetățeanului trebuie să existe și un feedback. Administrația trebuie să țină cont și de părerea cetățenilor.

Am văzut eficiența acestui timp de consultări, am făcut acest lucru și în cazul elaborării Politicii Agricole Comune. Nu e o presiune pentru a-i obliga să facă altceva decât cred ei că trebuie să facă, ci să vadă și ce vrea societatea.

Acest minister ar trebui să fie o platformă de legătură între ministere și societatea civilă. Fiecare minister are, teoretic, aceste forme de consultare, dar se face mai mult formal.

Vrem să creăm aceste dezbateri, să creăm o legătură, să putem face mai ușor legătura între administrație și cei care pot să furnizeze un punct de vedere coerent, să îmbunătățească un proiect de lege.

Program național de consolidare a clădirilor cu risc seismic:

(Se va face, n.r.) Din fondurile pe care le vom include în buget, cred că actul normativ îl putem pregăti foarte repede. Trebuie să știm ce s-a făcut până acum, de unde preluăm lucrurile și cum le putem duce la capăt.

Fonduri europene:

Suntem puțin  în întârziere cu pregătirea pentru 2014-2020, sunt multe proiecte în pregătire, și aici mai avem de lucru. România s-a angajat să accepte anumite condiționalități care sunt încă în lucru.

Am cerut ministrului să organizeze o primă întâlnire interministerială ca să facem o analiză mai precisă.

Întărirea rolului României în UE: 

România are nevoie de o prezență mai activă în UE. De multe ori vorbim ca și cum am fi undeva în afara UE, uitând că noi suntem parte și că putem să ne impunem și punctele de vedere, o viziune coerentă când e vorba de politicile mari ale UE - politica energetică, politica privind migrația. Acest lucru presupune să avem o viziune a noastră. Trebuie să o facă Guvernul, împreună cu societatea civilă, coordonată cu alte state membre, pentru a forma majorități.

Nu e rău să fii nici într-o minoritate de blocaj, dar trebuie să vii apoi cu alte idei, pentru a crea o altă majoritate pe o altă viziune.

În 2019 România va asigura președinția UE. Până atunci trebuie să câștige credibilitate și prestigiu pentru a-și promova propriile proiecte.

Mă gândesc la politica energetică, este în discuție crearea unei piețe energetice comune. România are potențial energetic, are oameni care gândesc deja proiecte și viziuni pe dezvoltarea energetică, are interese în ceea ce privește politica de vecinătate. 

2019 va însemna și începerea negocierii bugetului pentru perioada de după 2020.

Toate aceste lucruri trebuiesc pregătite și România va putea juca un rol important.

Oficialii europeni vor încerca să evite ieșirea Marii Britanii din UE. Dar UE are nevoie de o evoluție conceptuală.

Avem și presiunea migrației și proliferării unor acte de terorism, la care Europa va trebui să răspundă arătând coerență.

Răspuns solicitare Franța:

Ministrul Apărării și ministurl de Interne lucrează la un răspuns care va fi discutat în CSAT.

Migranți?

Am avut ocazia să discut informal și cu dl Tusk și am înțeles că și dânsul a înțeles că e important ca UE să-și poată proteja frontierele. Nu e suficient să repartizezi imigranții, ci trebuie să-i și integrezi.

Sunteți condamnat să reușiți...

Dacă cineva își imaginează că pentru a schimba lucrurile sunt suficienți 20-22 de oameni se înșeală. Putem reuși doar împreună. În caz contrar nu pierd doar 20 de oameni, pierde toată țara.

Cred că e important pentru România să demonstrăm că democrația poate reuși și din punct de vedere social, și din punct de vedere economic.

Nu e ambiția mea să rămân premier și după 2016. Eu am primit un mandat pentru un an de zile în care să fac anumite lucruri. Știți că am evitat să fac politică până acum pentru că îmi cunosc limitele și competențele. Mă implic acolo unde cred că pot să aduc un plus. Asta am făcut și acum, sub o oarecare presiune, dar am acceptat și obiectivul meu este să duc lucrurile la bun sfârșit până la finalul lui 2016.

Intrarea într-un partid politic?

Nu mă preocupă în acest moment, sunt multe lucruri de făcut la nivel de guvern și nu pentru asta am venit și am acceptat această responsabilitate. Nu pentru a-mi crea un partid politic sau pentru a mă prezenta la alegeri în 2016.

Am venit pentru că președintele României mi-a dat un mandat, am simțit după discuția cu dânsul că putem face echipă și că ăsta este și obiectivul dânsului, ca un guvern în care, sperăm, populația să aibă încredere să reușească și să facem în așa fel încât după sfârșitul lui 2016 să se continue un proiect de construcție cu un guvern politic, legitim și legitimat prin vot.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Este Nicușor Dan bun de președinte al României? Părerea AI despre întrebarea momentului la români
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic