Dacian Cioloș, după succesul moțiunii de cenzură: „Drum bun, domnule Cîțu!”

Data publicării:
dacian-ciolos_INQUAM_Photos_Octav_Ganea-1-1536x1024
Dacian Cioloș, președintele USR. Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Dacian Cioloș a reacționat, marți, la demiterea în Parlament a Guvernului Cîțu prin moțiune de cenzură - „Drum bun, domnule Cîțu! O țară întreagă a stat blocată în demisia dumneavoastră”, a scris președintele USR pe Facebook. Cioloș spune că Florin Cîțu „a sacrificat o coaliție funcțională pentru a câștiga puterea în partid” și că partidul pe care îl conduce este „pregătit să reia discuțiile în condiții civilizate și rezonabile” dar că așteaptă „o propunere realistă de coaliție guvernamentală”.

„Drum bun, domnule Cîțu! O țară întreagă a stat blocată în demisia dumneavoastră și iată că, astăzi, demiterea a avut loc. E important ca din acest moment criza politică provocată de premierul Cîțu să se încheie cât mai repede. Pe cetățeni îi interesează ca cineva să se gândească la ei și nu la putere, de dragul puterii. Oamenii se luptă azi cu scumpiri, pandemie, un sistem sanitar ajuns la limită, nesiguranța cu privire la rămânerea școlilor deschise. Toată lumea știe că avem o problemă sistemică, că încrederea în stat a ajuns la cote minime, iar situația este absolut dramatică.

Regretabil, această criză a fost provocată și escaladată de domnul Cîțu, care, pentru a câștiga puterea în partid, a sacrificat o coaliție funcțională.

Nu mă miră minciunile cinice ale fostului premier la adresa USR PLUS. Un premier care avea toată puterea și susținerea de care avea nevoie pentru reforme a preferat un război politic, pentru că nu a reușit să înțeleagă și să respecte programul de guvernare și partenerul de care avea nevoie. Deși a scăzut dramatic la nivelul încredere și susținere publică, fostul premier a dovedit încă o dată că nu a înțeles că vorbind în modul în care a făcut-o – și o face în continuare – își prăbușește complet și partidul pe care îl conduce.

L-am auzit pe domnul Cîțu că USR PLUS nu a realizat niciuna dintre reformele promise. Exact de asta am ajuns în situația de a iniția o moțiune împotriva sa: pentru că s-a opus la reformele pe care le-am promis și a rupt astfel protocolul de coaliție și programul de guvernare agreat. L-am auzit pe domnul Cîțu spunând că am trădat Coaliția. Noi nu am trădat Coaliția, pentru că nu avem datorii față de coaliție, ci față de programul la care ne-am angajat în fața celor care ne-au votat. Nu avem loialitate față de persoane, ci față de principii.

Între noi, diferența este uriașă și l-aș îndemna la mai multă cumpătare. Până una alta, așteptăm o reacție echilibrată de la PNL, vrem să înțelegem ce își doresc în continuare și vom vedea în funcție de negocierile de la Cotroceni în ce direcție o vom lua. Ne abținem de la mai multe comentarii și propuneri până când nu avem o propunere realistă de coaliție guvernamentală. Suntem pregătiți să reluăm discuțiile în condiții civilizate și rezonabile, care exclud orice balet politic de genul celui practicat de Florin Cîţu în ultimele luni”, a scris Dacian Cioloș pe Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...