Curtea de Conturi, control planificat la Administraţia Prezidenţială și SRI

Data actualizării: Data publicării:
mihai busuioc, numit secretar general guvern grindeanu_agerpres_1558779

Instituția condusă de Mihai Busuioc, fost secretar general al Guvernului și un apropiat al lui Liviu Dragnea, a publicat pentru prima dată programul de activitate pentru perioada următoare şi lista instituţiilor centrale şi locale care vor fi auditate în semestrul al doilea al anului. Pe lista publicată pe site-ul instituţiei sunt menţionate 38 de instituţii unde urmează să fie făcute verificări, între care Administraţia Prezidenţială și Serviciul Român de Informaţii.

mihai busuioc, numit secretar general guvern grindeanu_agerpres_1558779
Mihai Busuioc, președintele Curții de Conturi. Sursă foto: Agerpres

„Curtea de Conturi a României a aprobat, prin Hotărârea nr. 315/9 august 2018, pentru prima dată, publicarea Programului de activitate al Curţii de Conturi pe site-ul instituţiei. Programul de activitate al Curţii de Conturi pe anul 2018 - semestrul II cuprinde acţiunile structurilor centrale şi teritoriale cu privire la entităţile care urmează să fie auditate până la sfârşitul anului pe cele trei tipuri de audit public extern: financiar, de conformitate, respectiv de performanţă”, a transmis, vinerei, Curtea de Conturi.

Instituția susţine că prin acest demers face un pas important în comunicarea cu entităţile auditate cu privire la planificarea misiunilor de audit, inclusiv tematica acestora, asigurând deopotrivă şi accesul publicului la informaţiile referitoare la activităţile instituţiei. „Totodată, publicarea programului de activitate al Curţii de Conturi reprezintă o nouă abordare a conducerii instituţiei faţă de propriile structuri prin facilitarea unei mai bune derulări a procesului de asigurare, consiliere şi evaluare în cadrul misiunilor de audit”, mai spune Curtea de Conturi.

Astfel, în semestrul al doilea al acestui an ar urma să fie făcute verificări la 38 de instituţii, între care Administraţia Prezidenţială, Agenţia Naţională de Integritate, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Consiliul Concurenţei, Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Consiliul Legislativ, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Ministerul Afacerilor Interne (aici fiind menţionate Agenţia Naţională Antidrog şi Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”).

Mai sunt menţionate: Ministerul Agriculturii (Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare şi mai multe filiale teritoriale şi Agenţia Naţională pentru Zootehnie ”Prof. Dr. G.K.Constantinescu”), Ministerul Apărării Naţionale (Universitatea Naţională de Apărare Carol I şi Romtehnica SA), Ministerul Apelor şi Pădurilor (Institutul Naţional Hidrologic şi Gospodăria Apelor şi Administraţia Naţională Apele Române, precum şi câteva ocoale silvice: RA Ocolul Silvic ”Alpina” Borşa, Ocolul Silvic Maieru, Ocolul Silvic al Municipiului Bistriţa, Ocolul Silvic Tihuţa Colibiţa, RA Ocolul Silvic ”Sapcea” Cugir, Regia Publică Locală Ocolul Silvic Valea Sadului, Ocolul Silvic Cormaia Anies, Ocolul Silvic Izvorul Florii).

De la Ministerul Cercetării şi Inovării vor fi verificate activităţile la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industrială Ecoind Bucureşti, Institutul de Geodinamică, Institutul de Geografie, Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale ”IC Brătianu”, Institutul de Studii Sud-Est Europene, Institutul de Biologie Bucureşti, Institutul de Etnografie şi Folclor, Institutul de Sociologie, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti, Institutul de Cercetare Dezvoltare în Construcţii şi Urbanism şi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Agenţia pentru Agendă Digitală şi Societatea de Radiocomunicaţii (administrate de Ministerul Comunicaţiilor) vor fi şi ele controlate.

Alte instituţii ce se vor supune controalelor Curţii de Conturi sunt: Metrorex, CFR Călători, Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor ”Româniafilm”, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, Romarm şi filiale ale acesteia şi Conversmin şi Hidroelectrica şi filiale ale sale.

De la Ministerul Justiţiei va fi controlată activitatea Direcţiei Naţionale de Probaţiune, iar de la Ministerul Finanţelor: Comisia Naţională de Prognoză, Imprimeria Naţională, Fondul Român de Contragarantare şi Fondul Român de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

În mai multe rânduri, președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus public că Ministerul de Finanțe ar trebui să desfășoare un control la Administrația Prezidențială. „Vreau să vedem, că am înțeles că s-a făcut un control de la Finanțe și sper să dea cât mai curând publicității raportul domnul Teodorovici, să vedem, într-adevăr, dacă omul nu mai are bani de deplasări, să vedem dacă procedurile financiare au fost respectate cum trebuie și ce măsuri dispune Ministerul de Finanțe. Cred că foarte multă lume așteaptă ca să vedem unde e adevărul și unde e minciuna, unde e manipularea!”, a spus liderul social-democrat, în interviul de marți seara, de la Antena 3.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”