Cum va funcționa guvernul după ce Ciucă a anunțat ruperea coaliției. PNL: Coordonare tehnică. PSD: Ceva greu de explicat
PNL pare hotărât să rupă de tot alianța politică cu PSD, dar fără să iasă de la guvernare. Purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuț Stroe, susține că acesta este momentul final al actualei alianțe dintre cele două partide. Însă purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, nu pare să creadă cuvintele colegilor din Guvern și spune că decizia liberalilor este luată din punct de vedere electoral.
„Colaborarea politică dintre cele două partide are o limită care înseamnă că noi, liberalii, nu putem avea încredere în continuare în PSD, lucru care a devenit în mod evident limpede în ultimele săptămâni. Coaliția, în sensul politic, nu mai poate funcționa. Noi am negociat de fiecare dată ceea ce a fost rezonabil, ceea ce am considerat că e oportun, ceea ce a avut sens pentru pentru țară, pentru că până la urmă programul politic de guvernare ne-a unit”, a spus Stroe.
„Dar de acum încolo nu mai avem cu cine, pentru că dincolo, de partea cealaltă a mesei, avem un PSD interesat doar de propria prestație politică, de interesele electorale, de modul în care poate să-și asigure succesul electoral pentru funcția de președinte, pentru o viitoare majoritate în care să aibă rol dominant.
Este, din punctul nostru de vedere, momentul final al acestei coaliții. Putem asigura, evident, continuitatea guvernării până la alegeri, până la formarea unui nou guvern, dar în sensul administrării situației”, a continuat el.
„Există la noi în partid o decizie care practic pune acest rol, de a media și de a încerca să asigure funcționalitatea guvernării, în sarcina prin vicepremierului, secretarului general. Va fi o chestiune pur tehnică. Deciziile la nivel de guvernare vor fi coordonate de către o zonă tehnică a structurii de conducere a PNL, care probabil va fi desemnată să gestioneze mecanic aceste mici chestiuni care ne mai țin împreună la guvernare până la alegeri”, a explicat liberalul.
Întrebat dacă această rupere de PSD este o strategie pentru a crește în sondaje înainte de alegeri, Stroe a spus: „Dacă luam în considerare sondajele, coaliția s-ar fi rupt de mult”.
„Nu puține au fost momentele dificile ale guvernării și nu puține au fost momentele în care, în - aș putea spune - detrimentul interesului electoral, am luat câteva decizii în mod responsabil și am încercat să să să păstrăm la guvernare un echilibru care să asigure funcționalitatea și stabilitatea acestei țări”, a mai spus Stroe.
„Oamenii vor judeca tipul ăsta de discurs, pentru că pentru mine, cel puțin, este ceva greu de de explicat. Nici domnul Stroe n-a reușit decât în parte. Nu poți să spui: s-a rupt coaliția de de guvernare, dar noi suntem la guvernare. Îmi imaginez ce în mintea acelor miniștri politici care sunt într-un guvern, iar ei îl au pe șeful dumnealor în opoziție. A mai încercat și Băsescu să fie și la putere și în opoziție, Rareș Bogdan a fost tot timpul în opoziție, deși era la putere. Asta nu păcălește pe nimeni.
Eu cred că totuși românii au apreciat această guvernare, având în vedere că, uitându-se la sondaje, liberalii au decis să meargă pe liste comune la europarlamentare, iar această listă a luat 50%. Asta înseamnă că românii își doresc stabilitate, colaborare și liniște în țară pentru a ne face treaba pe care o avem de făcut”, a spus la rândul său Romașcanu.
„Constat cu mare neplăcere că în 2024 apelăm iarăși la segregare, la împărțirea românilor în buni și răi. Am auzit-o mai devreme pe doamna Lasconi, care este principalul câștigător al demersurilor domnului Ciucă, care ne spune că s-a așezat PNL-ul la masă cu diavolul. Sunt lucruri care trebuiau de mult depășite, pentru că, până la urmă, indiferent ce ne desparte din perspectivă politică, fiecare merge către un singur țel, acela de a face bine României. Noi cu politicile pe care le anunțăm ei, cu polițiile pe care le anunță. A rupe țara iarăși în două sau în trei sau în patru este un lucru pe care nu l-a mai făcut cu decât, cu mare talent, domnul Băsescu și a încercat să-i calce pe urme și domnul Iohannis cu „ciuma roșie” și cu restul.
Nu poți să faci asemenea declarații și să fii credibil. Nu pot să comentez, este decizia dumnealor. Eu cred că este una greșită. Nu se va rupe de tot. E evident că există o dorință de mobilizare a electoratului. Chiar îmi doresc ca Partidul Național Liberal să aibă cifre bune, pentru că avem nevoie de un PNL puternic. Este cam singurul reprezentant pe dreapta. USR nu e nici de dreapta, nici e de stânga, e de altceva”, a continuat el.
„Sunt convins că nu este un teatru. Problema este că toate mâinile întinse s-au lovit de acest zid. Sigur, la un moment dat poate că mâinile asta nu se mai întind. Dar singurul lucru care deranjează foarte tare este iarăși ruperea românilor în bucăți: dacă ești cu mine nu trebuie să fii cu ăla. Din perspectiva Partidului Social Democrat, lucrurile se vor tranșa la vot și vom vedea cu cine guvernăm. Iar Partidul Social Democrat, prin Marcel Ciolacu, a spus că nu vrea toată puterea. Domnul Ciucă, prin gura dânsului, a spus că vrea toată puterea. Domnul Ciolacu a spus: nu vom putea guverna singuri, avem nevoie de alianță într-o alianță”, a adăugat el.
„Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici”, a anunțat luni seară preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, într-un mesaj video. El a mai spus că liberalii rămân totuși în guvern alături de social-democrați „doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor pe care le pot realiza pentru a câștiga alegerile”.
Editor : M.B.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News