Cum se vede din opoziție criza din USL

Data publicării:
JdS 1702

Adriana Săftoiu, fost membru PNL, a reamintit că a fost împotriva alianței inițiale a PNL cu Dan Voiculescu. „Pentru că la masa USL cel care a adus PC e Crin Antonescu. Atunci nu i se părea deloc că acest partid e prea mic”, a punctat Săftoiu. „Nu am crezut în această alianță, pentru că avea un deziderat mult prea simplu: Jos Băsescu! Nu e un argument serios ca să constitui o alianță prin care reformezi țara, să modernizezi țara”, a spus actualul purtător de cuvânt al PDL.

Adriana Săftoiu susține că disputele dintre Crin Antonescu și Victor Ponta au apărut foarte devreme, imediat după eșecul suspendării lui Traian Băsescu. „Când au constatat că au pierdut miza – Jos Băsescu! - au început să arate ce nu au în comun, mai nimic. Să votezi alianțe care se unesc doar pentru a spun jos un om e mult prea puțin”, a conchis Adriana Săftoiu, fost purtător de cuvânt la Cotroceni la începutul mandatului lui Traian Băsescu.

Sebastian Lăzăroiu, fondator al Fundației Mișcarea Populară și proaspăt demisionar din postul de consilier prezidențial, spune că în lumea reală acest conflict din Usl se vede foarte prost. „Dacă PNL și PSD s-ar fi certat pe un subiect care să îi intereseze și pe români, nu pe funcțiile din guvern, ci pe acciza la carburanți, de exemplu, era o discuție relevantă pentru oameni și era bună, cred”, a declarat Sebastian Lăzăroiu într-o ediție specială a „Jurnalului de seară” de la Digi24. În opinia sa, USL se va rupe imediat după alegerile europarlamentare.

Urmăriți declarațiile integrale în materialul video de mai jos:

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri