Culmea traseismului politic. Doi deputați PSD plecați din Pro România se întorc iar în partidul lui Ponta
Data publicării:
Deputaţii PSD Mihai Mohaci şi Mihai Valentin Popa vor trece în ProRomânia, respectiv grupul parlamentar ProEuropa, după ce tot aceștia au trecut, în luna decembrie a anului trecut, de la acest partid în PSD, relatează MEDIAFAX.
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a anunțat că Mihai Mohaci îşi încetează activitatea din cadrul grupului parlamentar PSD şi va activa în cadrul grupului Pro Europa.
Totodată, Mihai Valentin Popa nu va mai face parte din grupul parlamentar PSD şi va activa în cadrul grupului Pro Europa începând cu septembrie 2019.
Cei doi au mai plecat o dată de la PSD la Pro România în decembrie anul trecut, însă după o săptămână au revenit în PSD.