Cristian Tudor Popescu a comentat la Digi24 afirmațiile Gabrielei Firea la adresa premierului Orban. Gazetarul consideră că expresia „bar de negri” este bine țintită, deși primarul general „nu-și dă seama de conotațiile culturale”. Iar în ceea ce privește declarația făcută de Firea, cum că a fost nevoită să taie bani de la Catedrala Mântuirii Neamului pentru că Orban nu i-a mai dat fonduri, gazetarul spune că primarul vrea să inducă ideea că „Orban e Anticristul, e împotriva bisericii, este vândut străinătății și dă în Biserica Ortodoxă Română și în credincioși”.
Despre „Bar de negri”, „whiskey”, „mandolină”, „țigări”...
Cristian Tudor Popescu: Cum a început doamna Firea povestea cu bar de negri, whiskey și țigări... Spunând: „îmi spun colegii”. Deci doamna Firea nu prezintă nici măcar o mărturie oculară în legătură cu acest pandemonium, capitala dracilor, a infernului din biroul domnului Orban.
„Îmi spun colegii”, așa începe. „Kak izvestno”, cum spune Stalin („După cum se știe” - cuvinte care se găseau la începutul fiecărui discurs al lui Stalin, n.r.). „După cum se știe”, „îmi spun colegii”... Și după care urmează această exprimare.
Pentru expresia „bar de negri”, doamna Firea, dacă ar fi fost primar în Statele Unite, și-ar fi încheiat cariera politică într-un timp record, dar aici este România, nu o să și-o încheie.
Își dă seama doamna Firea, întâi am crezut că nu-și dă seama. După aceea m-am gândit mai bine. Lucru ăsta l-a făcut țintit.
Nu s-a gândit la istorie, are reflexe, așa cum are o viperă. Vipera nu gândește, dar e foarte rapidă. Mușscă rapid. Deci Firea a simțit această expresie care se înscrie perfect în doctrina Dragnea, Dăncilă, Codrin Ștefănescu, „mitralieră” Rădulescu, Șerban Nicolae. Doctrina urii etnice, urii față de străini, pe care PSD o promovează de aproape trei ani.
Acum. Ce nu-și dă seama este ce înseamnă expresia asta în cultura internațională. „Bar de negri” însemna „segregație rasială” în SUA și „apartheid” în Africa de Sud. Adică negrii nu aveau voie în localurile care erau „only for white people”, „no coloured people”. Deci în acele vremuri nu aveau dreptul nici măcar la toaleta publică. Și acolo era separat pentru negri toaleta.
Evident că nu-și dă seama de conotațiile culturale a ceea ce a spus, dar simte altceva. Îi simte pe ăia care zbiară lozinci rasiste în tribunele Stadionului Național și pentru care UEFA ne judecă în clipa de față. Toți ăia sunt reprezentanții multor inși din această țară, pentru care „bar de negri” este o expresie foarte sugestivă.
Păi ce poate fi mai rău decât „negrul”? Este întruchiparea cea mai nocivă a străinului. Și ne mai spune doamna că „în bar de negri, cu whiskey și țigări”. De unde înțelegem că în barul de albi se consumă limonadă și se sug acadele. Numai negrii, care sunt reprezentanții Satanei, umbă cu whiskey și cu țigări...
Destui inși au apreciat: „A zis-o cu bar de negri, foarte bine!”. Chiar dacă nu are absolut nicio dovadă pentru ceea ce a spus, nici măcar nu pretinde că a văzut ea, dar prinde la o serie de inși care au votat PSD-ul ăsta al lui Dragnea. Și atunci speră să mai câștige niște voturi și cu astfel de exprimări.
Despre faptul că Orban nu a mai alocat Primăriei Capitalei 600 de milioane de lei
Cristian Tudor Popescu: Se înscrie în strategia generală a PSD. Încearcă să îi pună cu spatele la zid din punct de vedere financiar pe PNL-iști, Guvernul Orban.
Să începi acest truc odios, să-l începi cu exprimarea „Vom cere dublarea alocațiilor pentru copii, pentru că PNL-ul a cerut-o”... Deci de la început spui „ni se fâlfâie de copii, noi vrem să le-o tragem PNL-iștilor”. A spus asta Ciolacu.
Cu doamna Firea... A cerut acești 600 de milioane și acum, pentru că nu i-a primit, ce-a spus: „Am tăiat de la Catedrala „MÂNTUIELII”, nu a „Mântuirii” și am mai tăiat de la biserici”. De ce? Pentru ca să rezulte că Orban e Anticristul, e împotriva bisericii, este vândut străinătății și dă în Biserica Ortodoxă Română și în credincioși. Asta e mișcarea.
I-aș sugera doamnei Firea, altă soluție. Nu e nevoie să ia de la Biserică. Să dea banii la Biserică. Știți de unde poate să ia? Din tsunamiul de „reclămi” pe care le dă pe toate televiziunile. E un tsunami, pur și simplu. Nu e una, două. Sunt cu sutele, miile...
Editor web: Liviu Cojan