Sunt 75.000 de debitori afectați de criza francului elvețian și băncile caută soluții, inclusiv prin reducerea propriilor marje de câștig.
Banca Națională a fost criticată că nu a luat măsuri, dar pentru că numărul debitorilor nu este atât de mare încât să afecteze sistemul, aceasta lasă la latitudinea băncilor negocierea unor termeni mai buni pentru aceștia.
Liberalii au cerut o sesiune parlamentară extraordinară pentru a dezbate legea falimentului personal, iar guvernul este de acord cu adoptarea acestui act normativ întârziat prea multă vreme.
A fost blocat instituțional până acum de bănci, susținute de BNR și de FMI. Argumentul lor este că se poate ajunge la abuzuri, cu clienți solvabili care să se declare în incapacitate de plată.
Dacă se introduce insolvența personală, debitorul are o perioadă în care se poate redresa financiar. În această perioadă de 3-5 ani, el trebuie să demonstreze că își poate plăti datoriile eșalonat.
Ca și în cazul firmelor, inslovența va fi constatată de un judecător, care trebuie să o accepte.
Cel declarat insolvent va urma un plan de eșalonare a datoriilor. 30% din veniturile sale îi vor ramâne pentru cheltuielile curente, iar restul se va duce pentru a acoperi datoriile.
În perioada de insolvență, creditorii nu au voie să impună penalități, dobânzi suplimentare sau să introducă comisioane. După perioada de insolvență dusă cu succes până la capăt, persoana respectivă devine, din nou, solvabilă și poate accesa credite în continuare.
În schimb, cine nu este capabil să respecte planul de eșalonare ajunge la executare silită.
Dincolo de reticența băncilor mai există și probleme administrative care ar putea îngreuna tot procesul. Un studiu al unei agenții americane pe această temă atrăgea atenția asupra faptului că în România sunt prea puțini judecători specializați în proceduri de faliment.
Pe de altă parte, instanțele se pot bloca din cauza cererilor, deciziile urmând să fie date cu mare întârziere.