Cristian Ghinea va candida la Parlament din partea Uniunii Salvaţi România, formaţiune care îşi prezintă numele principale pentru alegerile din decembrie. Cristian Ghinea este primul ministru tehnocrat care demisionează ca să intre în politică.
Liviu Iolu a declarat că Ghinea şi-a depus demisia la cabinetul premierului, a făcut anunţul în şedinţa de Guvern, moment în care a părăsit şedinţa.
„Ultima mea şedinţă ca membru în Guvernul Cioloş 1. E un sentiment ciudat. Pare un secol privind înapoi, dar nu au trecut nici şase luni de ministeriat, nici un an de când am mers la Cancelarie”, a scris Cristian Ghinea miercuri pe pagina sa de Facebook.
Cristian Ghinea a convenit cu USR să se înscrie în acest partid şi să candideze la alegerile din 11 decembrie, pentru un loc de parlamentar de Bucureşti.