Cristian Ghinea a anunțat pe cine susține la șefia USR PLUS: L-am tot aşteptat pe Dacian şi nu îmi place să aştept. Barna are ficat

Data publicării:
Cristian Ghinea, dacian ciolos si dan barna aplauda la o intrunire politica
Congres decisiv la USR PLUS Foto: Facebook / Cristian Ghinea

Cristian Ghinea, fostul ministru al Fondurilor Europene, a declarat marți că îl susţine pe Dan Barna în competiţia pentru preşedinţia USR PLUS, deoarece este "focusat" şi a condus campania "Fără penali în funcţii publice", în timp ce Dacian Cioloş a avut ezitări în ce priveşte intrarea în partid. Ghinea a făcut o comparație între cei doi copreședinți ai USR PLUS și spune că Dan Barna este mai potrivit în faza actuală.

"Problema este că l-am tot aşteptat pe Dacian şi nu îmi place să aştept. L-am rugat pe Dacian să vină cu mine în USR în 2016, pentru că m-am convins, după câteva luni de guvern tehnocrat, că nu poţi să schimbi ţara asta decât dacă ai mandat politic. N-a vrut. Atunci ne-am dus cu o echipă de secretari de stat - eu, Barna, Drulă, Moşteanu, Năsui - în USR. S-a întâmplat povestea aceea cu Nicuşor Dan, care într-un fel tot de la Dacian a plecat - care a avut o întâlnire cu Nicuşor şi nu s-au înţeles. Înţeleg acum că Dacian a vorbit şi cu PNL pe vremea aceea - am înţeles de la domnul Orban, care a făcut declaraţii. După care i-am spus: Haide, vino în USR, că avem nevoie de un lider. Între timp s-a ridicat Barna. Un lider care are ficat, care a fost peste tot, în fruntea maselor, ca să zic aşa. A fost în toată ţara, a condus 'Fără penali'. În timpul ăsta, Dacian - facem ONG, ne mai gândim. La un moment dat s-a creat între noi un fel de diferenţă de viteză foarte mare - nu pot să înţeleg de ce ne tot câcâim şi de ce tot aşteptăm", a declarat Cristian Ghinea marţi, la Europa FM, potrivit Agerpres.

El a mai spus că decizia este una "grea" şi a arătat că Dacian Cioloş are "un rol" în partid, dar că nu ar "potrivit acum" pentru preluarea conducerii USR PLUS.

"Eu cred că Dacian are un rol, dar nu este potrivit acum. Sau e mai potrivit Dan Barna, pentru a duce partidul mai departe. Este o chestiune simplă. Sper să nu ne rupem şi noi punţile, cum este la PNL. Deocamdată, campania noastră a fost una decentă. Să lăsăm loc de 'Bună ziua' şi de uşă deschisă şi să lucrăm împreună orice ar fi, dar susţinerea mea pentru Dan este fermă, pentru că este ce trebuie şi practic e focusat. Omul a zis: Ăsta e obiectivul, mergem pe el, nu contează. Dacian tot se gândeşte", a spus Ghinea.

Ghinea: DNA a închis Dosarul Barna

Fostul ministru al Fondurilor Europene a subliniat că DNA a închis dosarul referitor la Dan Barna, care nu avea "un fundament factual", dar că tema ar fi fost "scoasă" în spaţiul public înainte de campania electorală.

"În primul rând, nu există dosarul Barna. DNA a închis dosarul ăsta, nu era nimic acolo. S-a făcut plângere. A fost o chestiune care a fost scoasă înainte de campania electorală, care nu avea un fundament factual. Şi vă mai spun ceva, apropo de chestia aceasta: când am ajuns la minister - acum, tura asta, adică nu în 2016 - vine la un mine un domn care fusese şeful Corpului de control al ministerului. (...) Practic, domnul Boloş, predecesorul meu, i-a zis: Te duci şi cauţi orice despre Ghinea şi Barna. S-a dus omul, nu a găsit nimic. (...) I-am făcut plângere penală domnului Boloş pe acest subiect. Mi se pare un abuz de putere absolut îngrozitor. Cum să zici într-o democraţie unui corp de control: Caută orice despre ăştia? Cam aşa s-a făcut şi dosarul Barna. Caută orice despre Barna!. Găsim acolo ceva, dăm pe surse că e grav. DNA a zis că nu e nimic. S-a creat o întreagă emoţie atunci la alegerile prezidenţiale", a mai spus Cristian Ghinea.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...