Cei 200.000 de romi despre care poliția germană spune că ar fi venit din România numai anul trecut este un număr de care Cristian David, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, se îndoiește.
Invazia „imigranților sărăciei” este una dintre temele pe care Cristian David, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Petru Filip, senator PSD, președintele Comisiei pentru politica externă, Marius Pieleanu, sociolog și Andrei Țăranu, politolog le-au comentat, în ediția de joi a „Jurnalului de seară”.
„Cifrele acestea le văd acum, pentru prima oară, dați-mi voie să mă îndoiesc că este chiar așa, până la urmă, chiar și pentru un mare oraș, cum este Berlinul, 200.000 de romi, de locuitori, de orice etnie ar fi ei, înseamnă foarte mult și ei nu pot să vină așa, peste noapte, cumva surprinzând berlinezii”, a comentat Cristian David.
„Va trebui cumva să analizăm pentru că acest joc al cifrelor nu este nou. Am văzut încă din anii 2007 – 2008 cum statisticile sunt jucate în funcție de unghiul și perspectiva sunt privite”, a declarat Cristian David.
„Haideți să vedem de ce naționalitate sunt, haideți să nu credem că sunt 200.000 români, pentru că, până la urmă, ar putea să fie o considerație pe care o dat statisticile poliției germane, dar să știți că tot în statisticile anumitor poliții am mai avut să vedem că aceste statistici nu sunt consolidate, adică nu vin în însumare, s-ar putea să fie anumite fluxuri migratorii. Vă spun, chiar în cunoștință de cauză, că mi-e greu să cred așa că 200.000 ar fi chiar români”, a explicat Cristian David.
Mai mult, ministrul a spus că statisticile din România ar arăta că în toată Germania nu ar fi atâți români, per ansamblu, veniți în ultima perioadă.
„Totuși, această îngrijorare a Germaniei este foarte nouă și foarte proaspătă. Eu cred că, dacă așa ar fi stat lucrurile, dialogul bilaterla ar fi trebuit cumva să semnaleze cumva această îngrijorare, această preocupare. Nu prea cred că în dialogul bilateral această chestiune a fost pusă, noi avem tot timpul un contact direct și permanent și iată că aflu acum, pentru prima dată, într-o declarație, într-un context și într-o conjunctură politică despre asta”, a afirmat ministrul.
Ce a scris presa germană
Ministrul a admis că are cunoștință de dezbaterile din presa germană, din ultima perioada, dar a subliniat că nu s-a discutat la nivel instituțional.
„Până la urmă, haideți să vedem: este, până la urmă Schengenul periclitat de această chestiune? Este acum frontiera dintre România și Ungaria, de exemplu, filtrul? Să luăm această ipoteză și să vedem în ce măsură rămânerea României în afara Spațiului Schengen rezolvă această situație?”, a comentat Cristian David.
„Nu Schengenul rezolvă această problemă”, a conchis ministrul.
În ultima vreme, presa din Germania a alocat spaţii largi „comunităţilor nomade”care s-au aciuat în marile oraşe. Este vorba de un curent de opinie care arată că nu doar englezii sunt speriaţi de valul de imigranţi din România şi Bulgaria care ar urma, spun ei, să invadeze insula.
Presa şi politicienii din diverse oraşe germane se tem că anul viitor, romii români şi bulgari vor lua cu asalt ţara. Sunt vizate oraşele Frankfurt, Mannheim, München, Dortmund şi Duisburg. Iar autorităţile locale se tem că afluxul de imigranţi săraci veniţi din est va creşte costurile sociale cu milioane de euro.
Un politician german chiar a declarat că ar vrea reintroducerea regimului de vize pentri români și bulgari.
Discuția vine după ce azi s-a decis amânarea aderărea României şi Bulgariei la Schengen, cel mai devreme pentru luna decembrie.
Miniştrii europeni de Justiţie şi de Interne, reuniţi în această dimineaţă la Bruxelles, au discutat despre acest subiect, dar nu au luat nicio decizie finală pentru că nu există un consens între state. Germania şi Finlanda şi-au exprimat oficial opoziţia faţă de aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Recent, o publicaţie austriacă scria că şi Franţa s-ar opune, dar, potrivit RFI, surse diplomatice de la Paris au negat informaţia.