Liderul PNL București Cristian Bușoi vrea să își dea demisia de la șefia organizației liberale la ședința BEX al partidului. Acesta a declarat că va exista o discuție în Biroul Executiv, însă o demisie pare cel mai înțelept lucru, transmite Mediafax.
„Nu încă. O să avem o discuție în BEX, dar așa pare cel mai înțelept”, a spus Cristian Bușoi, luni dimineață.
Mediafax mai informează, citând surse liberale, că alături de Bușoi vor demisiona și liderii PNL de sectoare, mai puțin președintele organizației liberale Sector 2, Anca Boagiu.
Filiala PNL București a obținut un scor foarte slab la alegerile europarlamentare, cam jumătate din scorul general al formațiunii, au precizat sursele citate.
Liberalii se vor reuni luni, de la 11.00, în ședința BEX urmată de BPN, de la ora 13.00. Formațiunea condusă de Ludovic Orban va face o analiză a scorurilor obținute de filialele partidului, însă rămâne de văzut dacă filiala PNL București va fi preluată de Rareș Bogdan.
În prezent, configurația organizațiilor PNL ale Capitalei: Cristian Bușoi conduce filiala PNL București, Victor Picu este lider PNL Sector 1, Anca Boagiu este președinte PNL Sector 2, Florin Alexe la PNL Sector 3, Răzvan Sava la PNL Sector 4 , Cristian Marian Olteanu la PNL Sector 5 iar Cornel Pieptea la PNL Sector 6.
Potrivit rezultatele parţiale centralizate de BEC, după numărarea a aproximativ 96% dintre voturile exprimate la alegerile europarlamentare, cifrele sunt: PNL - 26,89%, PSD - 22,89%, USR-PLUS -21,78%.