Crin Antonescu neagă că i-ar fi propus lui Victor Ponta liste comune la europarlamentare

Data publicării:
stampila vot mfax

„Candidatura comună la europarlamentare (n.r.) nu este ideea mea şi nu eu i-am făcut propunerea lui Victor Ponta în acest sens. Într-o discuţie complet informală purtată timp de câteva minute cu mine într-un grup de colegi s-a vehiculat acea ipoteză şi am spus că există multe incoveniente şi că PNL nu îi surâde această participare comună dintr-un motiv special: avem o bătălie de imagin pe dreapta, candidând în USL lăsăm dreapta liberă, pentru că USL e o mare coaliţie de stânga – dreapta, care nu e nici stânga nici drepta, ci duce spre centru. Ar merita luat în dicuţie pentru că ar fi cel mai credibil semnal de revigurare a USL, în condiţiile în care foarte mulţi aşteaptă doar data despărţirii. Am vehiculat o ipoteză în treacăt.

Am putea continua să o discutăm, mi se pare din ce în ce mai puţin probabil. Nu a fost o solicitare din partea noastră, nu cred că era cazul ca Victor Ponta să o prezinte public, dar nu e mare problemă din asta. A spus Ponta lucruri mai grave, cum că aş fi vrut să îi dat TV lui Guşă sau lui Rareş Bogdan. (...) Sunt dispus până e posibil să lupt pentru apărarea unui proiect în care am investit foarte mult. Dacă avem nişte idei şi găsim o cale să discutăm de o formulă pe liste comune la europarlamentare - care are multe inconveniente - o putem face, dar nu e pe lista de priorităţi a PNL”, a declarat Crin Antonescu.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că PNL a propus PSD ca cele două formaţiuni să candideze împreună la europarlamentarele din 2014,

Premierul Victor Ponta a anuntat ca a transmis colegilor social-democraţi în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional a PSD de luni propunerea PNL ca cele două partide să participe pe liste comune la alegerile europarlamentare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri