Costel Alexe: Nu Ministerul Mediului este de vină pentru poluarea din București; grija pentru aer curat revine administrațiilor locale
Sarcina Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor este să monitorizeze calitatea aerului din București, dar grija pentru un aer mai curat revine administrației publice locale, a declarat, luni seara, la Digi 24, ministrul interimar al mediului, Costel Alexe, care recomandă bucureştenilor ca, în fiecare dimineaţă, să verifice datele din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului și să-și ia măsurile de precauție necesare pentru protejarea sănătății.
Atunci când este vorba despre grija față de aerul din Bucureşti pe care îl respiră oamenii, sarcina Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor este să-l monitorizeze, a arătat Costel Alexe. „Ca el să fie mai curat este grija exclusivă a administraţiilor publice locale, care sunt cele dau autorizaţii de construcţie, controlează traficul din București, fac investiţii, pot accesa fonduri europene. (...) Nu Ministerul Mediului este de vină că aseară pe cerul Bucureştiului am avut valori de peste opt ori. Noi, Ministerul Mediului, suntem cei care controlează și evident, toți acești operatori care nu respectă reglementările de mediu trebuie sancționați sau închiși pentru a nu mai polua în București sau în orice alt oraș din țară”, a spus Costel Alexe la Digi24.
Costel Alexe a reluat un război mai vechi cu Primăria Capitalei, pe care o arată cu degetul că nu a luat suficiente măsuri de combatere a poluării.
„La această oră (21:00 - n.r.), pe toate arterele de trafic din Bucureşti sunt depăşiri (ale limitelor de poluare - n.r.) şi vă recomand şi Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului care vă spune acelaşi lucru. În mod normal, la ce aglomeraţie a traficului avem în Bucureşti, ajung să fie depăşiri constante şi evident avem nevoie de implementarea acestor măsuri pe care primăriile din ţară, în speţă Primăria Generală a Bucureştiului, şi le-au asumat că le vor implementa pentru reducerea poluării. Din păcate, din ce în ce mai des, și în cazul Bucureștiului, avem depăşiri pe PM10 dau PM 2,5 pentru că administraţia publică locală din Bucureşti sau alte oraşe nu şi-au implementat în mod eficient toate acele măsuri pe care şi le-au asumat prin Planul Integrat de Calitate a Aerului”, a arătat ministrul interimar al mediului.
Prognoză meteo cu indici de poluare. Cetățenii să fie precauți când ies din casă
El recomandă bucureştenilor ca dimineaţa să intre pe calitateaer.ro să se informeze. „Aşa cum este proastă interfaţa aia - și ne-am asumat, după ziua de astăzi, că-i vom schimba interfața și vom face un sistem de alertă, astfel încât toți bucureștenii să primească această notificare, această alertă privind calitatea aerului din București. (...) Atunci când vorbim de poluare aerului, că suntem în casă sau suntem afară, suntem mai mult sau mai puţin expuşi. Aerul ăla intră şi în casă. Important este să luăm toate acele măsuri care să ne protejeze sănătatea”, a declarat Costel Alexe.
Ministrul a admis, pe de altă parte, că în cazul poluării din noaptea de 1 spre 2 martie, comunicarea cu bucureştenii ar fi putut să fie mult mai bună dacă Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti ar fi pus la punct un sistem de alertare. „Comunicarea către bucureşteni ar fi putut să fie mult mai bună dacă APM Bucureşti ar fi reuşit să informeze printr-un sistem de alertă pe toţi cetăţenii prin sistemul de la ISU că avem un aer nu foarte curat în Bucureşti”, a spus ministrul.
„În viitorul apropiat, Bucureştiul şi România, printr-un proiect pentru care am depus aplicaţia prin POIM (Programul Operaţional Infrastructură Mare, n.r.) vor avea un sistem de prognoză a calităţii aerului, pe lângă prognoza meteo. Mâine dimineaţă şi eu, şi dumneavastră şi toţi ceilalţi bucureşteni va trebui să fim mai precauţi atunci când ieşim din casă şi să verificăm datele din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului. În fiecare dimineaţă, fiecare dintre noi trebuie să verifice prognoza meteo. O să avem în viitorul apropiat și această prognoză privind calitatea aerului din București, care are la bază prognoza meteo și sursele de poluanți pe care le emit în momentul de față acești operatori economici și evident trebuie să luăm măsurile de precauție”, a spus Costel Alexe.
Arderi necontrolate, sursa poluării din București
El susține că poluarea din Bucureşti din noaptea de 1 spre 2 martie are drept cauză principală arderi necontrolate ale operatorilor economici, dar și ale populației. „Avem suspiciuni serioase legate de activități industriale care se desfășoară în Ilfov sau în București mai ales noaptea și în urma cărora se evacuează în atmosferă cantități ridicate de poluanți. Din analiza făcută astăzi, rezultă că în județul Ilfov sunt 46 de firme autorizate, iar în București - 69 și toate acestea desfășoară activități economice care includ procese de ardere”, a explicat ministrul la Digi24.
„Avem Gardă de Mediu pentru ca atunci când avem sesizări, fie din partea cetățenilor, fie informații, cum ar fi trebuit să avem, de la APM-uri, în acest caz, să verifice în timp real sau la sesizare dacă sunt operatori economici care respectă reglementările legale în vigoare. Și evident, trebuie să acționăm fără jumătăți de măsură: atunci când cineva a greșit, dincolo de sancțiune, să-i fie sistată activitatea până își intră în legalitate”, a arătat Costel Alexe.
Garda Naţională de Mediu va trebui să îi prezinte, până la sfârşitul acestei săptămâni, rezultatele verificărilor efectuate la operatorii economici care se ocupă de arderile de deşeuri.
„Trebuie să acţionăm fără jumătăţi de măsură. În momentul de faţă, pe PM10, PM 2,5 şi oxizii de azot avem depăşiri care, sub o formă sau alta, afectează calitatea aerului din Bucureşti. (...) În Bucureşti, din păcate, aerul nu este chiar atât de respirabil indiferent de ora la care ieşim din casă”, a mai afirmat oficialul.
În noaptea de 1 spre 2 martie, atât la senzorii din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului, cât şi la cei din reţelele independente au fost înregistrate depăşiri ale valorilor de PM 2,5 cu până la peste 900%, precum şi a celor de PM10 cu aproape 800%.
Particulele în suspensie (PM10) provin în special de la emisiile poluante generate de industrie, trafic şi încălzirea locuinţelor. Acestea pot provoca astm, afecţiuni cardiovasculare, cancer pulmonar şi deces prematur. Valoarea zilnică admisă de PM10 pentru protecţia sănătăţii umane este de 50 micrograme/mc. Totodată, particulele în suspensie PM2.5, cu un diametru de 2,5 micrograme sau mai mici, sunt periculoase deoarece pot pătrunde foarte adânc în plămâni. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a stabilit un prag zilnic al calităţii aerului la 25 micrograme de PM2,5 în metrul cub de aer.
Comisia Europeană a arătat că România nu a luat măsurile necesare pentru a diminua nivelul de poluare cu particulele fine de praf PM10 specificate în Directiva 2008/50/EC şi a demarat o nouă procedură de infringement, întrucât autorităţile nu au transmis până la data de 1 aprilie 2019 programele naţionale de control al poluării atmosferice.
Editor: Luana Păvălucă
- Etichete:
- garda de mediu
- ministerul mediului
- calitatea aerului
- costel alexe
- poluare bucuresti
- surse poluare bucuresti
- arderi necontrolate
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News