Exclusiv Consilierul pentru climă al președintelui Iohannis, despre pragul critic al temperaturii globale: „Efectele vor fi ireversibile”

Data actualizării: Data publicării:
seceta termometru in pamant
ori meteo în România. Foto: Profimedia Images

Maria-Alexandra Bocșe, Consilier de Stat pentru Climă și Sustenabilitate la Administrația Prezidențială, a declarat la Interviurile Digi24.ro că într-unul dintre următorii cinci ani va fi înregistrată o creștere a temperaturii globale cu 1,5 grade Celsius, considerat de comunitatea științifică un prag critic în ceea ce privește schimbările climatice și efectele acestora. Expertul Administrației Prezidențiale spune că odată depășită acea medie globală a temperaturilor în creștere „efectele vor fi ireversibile”.

„Dacă nu uităm la anumite modele climatice, inclusiv cele care au fost puse la dispoziție decidenților în momentul încheierii acordului de la Paris, acele modele spuneau că dacă nu acționăm, vom atinge acest punct al încălzirii medii globale de suprafață de 1,5 grade Celsius în prima parte a secolului XXI și prin Acordul de la Paris s-a încercat împingerea acestui moment până la finele secolului XXI.

Pe baza a ce s-a decis la Glasgow (COP26), știm că o să fim undeva la 2,8 grade Celsius creștere în temperatură până la finele acestui secol. Țintele vor fi renegociate la COP în Egipt, ambiția fiind să mai reducem.

Oamenii de știință avertizează că după ce trecem de 1,5 grade Celsius efectele schimbărilor climatice vor fi ireversibile, adică ne va lua câteva milenii ca să revenim la starea inițială.

În ritmul actual, conform ultimelor pronosticuri care vin de la OMM, ne spun că în unul dintre următorii 5 ani (2022-2026), probabilitatea este foarte mare ca cel puțin într-un an să înregistrăm 1,5 grade Celsius creștere a temperaturii globale de suprafață. Nu este media, dar e foarte posibil ca într-unul dintre următorii ani să înegistrăm această valoare. La nivel de 1,5 grade Celsius avem un tip de efecte, la nivel de 3 grade Celsius avem cu totul alte efecte în ceea ce privește pierderea biodiversității, impactul pe sectorul agricol, impactul pe sănătatea publică”, a spus Maria-Alexandra Bocșe.

Aceasta spune că seceta din România s-a intensificat de la o incidență de un an din 10 în secolul trecut la 5 ani din 10 în ultimii 20 de ani.

„Din perspectiva zonei de agricultură, dacă ne uităm pe datele care vin de la ANM, avem, apropo de impactul gardual al schimbărilor climatice în România, avem niște date care urmăresc perioada anilor 1900-2020. Dacă la începutul secolului XX aveam cam un an secetos pe decadă, începând cu anul 2000, în ultimii 20 de ani am avut 5 ani secetoși în fiecare deceniu”, a mai afirmat consilierul Administrației Prezidențiale.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Manevra interzisă la volan când e polei pe asfalt. Experţii auto spun că toţi şoferii fac această greşeală
Digi FM
Kate Hudson îi dedică o piesă lui Goldie Hawn. „Am prezentat-o pe mama într-un mod în care oamenii nu s-au...
Pro FM
Julio Iglesias, unul dintre bogații Spaniei. Ce avere fabuloasă are artistul și cine e bărbatul care susține...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Oltenia de sub Munte, surpriza anului în turismul românesc. Top 10 destinații în România
Newsweek
8.200 lei bonus la pensie pentru sute de mii de pensionari. Există o singură condiție să iei banii
Digi FM
Kim Kardashian, declarații despre relația cu Kanye West: „Vrem tot ce e mai bun pentru copii!” Rapperul a...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”