Tatăl copiilor care au cântat melodia electorală pro-PSD, amendat cu 2500 de lei

Data actualizării: Data publicării:
copii-manea-populara-psd

Videoclipul în care doi copii au interpretat o melodie pro-PSD în campania electorală pentru europarlamentare a fost făcut la dorința bunicilor celor doi, după ce organizatorii unui eveniment local au fost huiduiți. Materialul face parte din activitatea artistică a copiilor, spun părinții. Tatăl celor doi copii a fost amendat.

Potrivit unui comunicat al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș transmis, marți, pentru Mediafax, cu concluziile anchetei derulate în cazul copiilor care au înregistrat un clip electoral pentru o formațiune politică, părinții copiilor și-au exprimat acordul pentru ca aceștia să filmeze videoclipul respectiv.

„DGASPC Maramureș a fost sesizată, dar în același timp s-a autosesizat, în urma postării și distribuirii pe rețeaua de socializare Facebook a unui videoclip în care apar minori, demarând activitățile specifice în astfel de cazuri. În cursul zilei de 24 mai, reprezentanții autorizați ai instituției au inițiat demersuri în vederea identificării minorilor din videoclip, dar și reprezentanților legali ai acestora, pentru a verifica dacă există acordul părinților pentru apariția minorilor în clipul electoral. În urma discuțiilor derulate între reprezentanții instituției noastre și părinții copiilor a reieșit că aceștia și-au exprimat acordul pentru ca minorii să filmeze videoclipul respectiv. În plus, părinții au declarat că cei doi minori au o activitate artistică susținută, ce este reflectată constant pe contul propriu de YouTube, considerând că acest videoclip face parte din activitatea lor artistică”, se arată în comunicat.

Reprezentanții DGASPC Maramureș au subliniat că tatăl copiilor a declarat că realizarea videoclipului s-a făcut la dorința bunicilor copiilor și a lui, în urma unui incident din cadrul evenimentului “Zilele Maramureșului”, „când mai multe persoane au huiduit și jignit persoanele implicate în evenimentul respectiv, la acțiune fiind prezenți și copii”.

„Dânsul a considerat acest lucru nepotrivit în contextul în care evenimentul nu a avut caracter politic. Conform declarației tatălui minorilor, videoclipul a fost filmat în regie proprie, după care a fost postat pe YouTube, ulterior fiind preluat de alte persoane care au rezonat cu mesajul melodiei (<de a ieși la vot și a nu jigni>). Totodată, tatăl a declarat, pe proprie răspundere, că dânsul și familia extinsă nu sunt membri ai vreunei formațiuni politice, specificând că nici dânsul și nici minorii nu au obținut avantaje/beneficii de natură materială sau de altă natură ca urmare a realizării videoclipului”, se mai arată în comunicat.

În condițiile în care răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia, reprezentanții DGASPC Maramureș l-au consiliat și conștientizat pe tatăl minorilor în vederea evitării, în viitor, a expunerii copiilor la evenimente sau acte artistice cu caracter politic.

Tatăl celor doi copii din Baia Mare, dar și un bărbat care a distribuit imaginile, au fost amendați în acst caz, cu câte 2.500 de lei.

Videoclipul ar fi fost filmat în incinta Muzeului Satului din Baia Mare.

Codrin Ștefănescu a lăudat cântecul pro-PSD

Codrin Ștefănescu postase pe Facebook o melodie maramureșeană, interpretată de doi copii. „A mai apărut un cântec superb din Țara Maramureșului ! Despre PSD”, scria Codrin Ștefănescu.

Ulterior, într-un comentariu, el preciza că nu PSD a comandat cântecul.

„Superbă melodia! Nu noi am comandat asta! Oamenii cântă din tot sufletul. În toată țara”, mai scria Ștefănescu.

În cântecul „Hai Români ieșiți la vot”, doi copii interpretau o linie melodică specifică zonei Maramureşului, pe un text în care oamenii erau îndemnaţi să voteze PSD.

„Frunză verde de bostan/Eu nu-i fac sluj lui Timmermans” și ”PSD-ul nu jigneşte/El doar că ne ocroteşte/Grădiniţe, şcoli şi bani/Ca s-ajungem oameni mari/De la PSD învăţăm/Pe bunici să-i ajutăm/Pe bunici să-i ajutăm/Cu pensia lor mărită/Viaţa e mai liniştită”, erau doar câteva dintre versurile cântecului pro-PSD.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Singura gară din România, punct de frontieră pentru două țări. O bijuterie inspirată din Veneția și o...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Cum arată Milla Jovovich, în 2024, la 49 de ani. Imagini de colecție cu celebra actriță
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic