Comisie de anchetă pentru terenul familiei Băsescu. Parlamentar PNL: Consider că altele sunt priorităţile

Data publicării:
parlamentul romaniei - resized - Mediafax Foto-Razvan Chirita-1

Premierul Victor Ponta a precizat că propunerea a venit de la Comisa juridică, după o discuţie cu şeful Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii, George Băeşu.

Dacă se va dovedi că un un magistrat, procuror, şi-a folosit functia publică pentru interese private, evident există prevederi legale de sancţionare”, a spus premierul Victor Ponta.

Președintele PNL Crin Antonescu s-a declarat total de acord cu înfiinţarea comisiei. Opinia lui nu este, însă, unanimă printre liberali.

„Consider că altele sunt priorităţile, Guvernul trebuie să guverneze, să facă plângere către Parchet şi să spună că e ceva neclar în privinţa unor terenuri. Nu aş acorda o aşa mare importanţă războaielor cu Traian Băsescu”, spune senatorul PNL Sebastian Grapă.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii neagă însă că procurorul Lucian Papici i-ar fi cerut date despre terenul pe care l-a cumpărat Ioana Băsescu.

Nu am verificat noi nimic la soclitarea domnului Papici sau la solicitarea altui procuror (...) Noi am fost solicitaţi sa ne exprimăm punctul de vedere legal asupra unor proceduri folosite în transferul unor terenuri ale statului, în speţă ale Institutul Agronomic Fundulea”, a precizat George Băeşu, președintele ANRP.

El a mai spus că, anul trecut, instituţia pe care o conduce a trimis la DNA aproape 200 de dosare privind nereguli legate de retrocedări.

Consilierul prezidenţial pe probleme de agricultură, Adrian Rădulescu, critică demersul Parlamentului şi afirmă că tranzacţia familiei Băsescu a fost legală.

„Parlamentul României se ocupă de legislaţie, nu de un contract de vânzare între două persoane. De când anchetează sau se substituie altor organe Parlamentul? Este un joc de imagine , hoţii strigă hoţii”, a spus Adrian Rădulescu.

Fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu a cumpărat un teren agricol de peste 300 de hectare în zona localităţii Nana din judeţul Călăraşi, pe care dat peste un milion trei sute de mii de euro. Pentru a-l plăti, Ioana Băsescu a luat un credit ipotecar pe 30 de ani în valoare de peste un milion de euro, iar diferenţa de aproape 300.000 de euro a achitat-o din bani proprii. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri