Comisia UBB a publicat rezultatele analizei asupra doctoratului lui Bode. Reacția acestuia: "Teza e în ordine, titlul e menținut"

Data publicării:
Ministrul Bode face declarații.
Ministrul de Interne, Lucian Bode. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comisia de la Universitatea Babeș Bolyai a făcut publice concluziile analizei asupra tezei de doctorat a ministrului de interne Lucian Bode. În document se arată că s-au constatat "unele abateri de la etica cercetării" și îi cere ministrului să corecteze lucrarea benevol. Lucian Bode a transmis, marți dimineață, pe Facebook, că "din respect pentru comunitatea academică, împreună cu editura, va revizui printr-o erată erorile de citare problematice din șapte pagini".

Teza de doctorat a ministrului de interne Lucian Bode, controversată și contestată de USR, a fost analizată de o comisie de la Universitatea Babeș-Bolyai la cererea coordonatorului său, profesorul universitar Adrian Ivan. Acesta declara în urmă cu două zile pentru Digi24.ro că se așteaptă la un punct de vedere "corect și neinfluențat de presiunile din spațiul public".

Comisia precizează că nu a analizat teza de doctorat din punctul de vedere al calității sale, atribut care revine comisiei de susținere a tezei de doctorat și CNATDCU.

"Cu privire la aspectele privind standardele de ETICĂ în teza de doctorat cu titlul: “Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în context european actual”, susținută de dl. Lucian‐Nicolae BODE în anul 2018, la Universitatea Babeș‐Bolyai din Cluj‐Napoca, sub îndrumarea coordonatorului Prof. Univ. Dr. Adrian Liviu IVAN, Comisia de etică a UBB constată o serie de abateri de la bunele norme de publicare: (1) erori de citare și (2) unele fragmente plagiate.

S-au reținut ca existând fragmente plagiate în 3 din cele 4 puncte ale sesizării nr. 14390/18.10.2022, alte fragmente plagiate fiind identificate in urma analizei interne a UBB.

Fragmentele identificate ca având o problemă de tip plagiat reprezintă aproximativ 1923 de cuvinte din 65.000 cuvinte ale tezei (2.95 %).

Ținând însă cont că textele originale din care s-au preluat fragmente plagiate sunt citate în text și în referințe (cu o excepție), chiar dacă nu acolo unde trebuie și/sau cum trebuie, nu rezultă cu certitudine că plagiatul a fost unul intenționat sau mai degrabă a derivat din necunoașterea/neaplicarea tehnicilor de citare (ex. utilizarea de ghilimele/bloc de text; citare acoperitoare etc.). Acest lucru nu schimbă concluzia că există fragmente plagiate.", se arată în documentul comisiei UBB.

Comisia a constatat "existența unor abateri de la etica cercetării". "Cu privire la eventualele sancțiuni, Comisia ar fi propus sancțiunea avertisment scris, și cea de corectare a tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea normelor de bună conduită. Constatăm însă ca persoana reclamată nu face parte din categoriile prevăzute de lege împotriva căreia se poate aplica o sancțiune referitoare la încălcarea eticii universitare și a bunei conduite în cercetare", mai arată Comisia, care precizează că "se impune corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea normelor de bună conduită, prin urmare solicită autorului și editurii să facă aceste demersuri în mod benevol". 

Decizia comisiei UBB poat fi citită AICI

Lucian Bode: Teza mea de doctorat este în regulă, iar titlul de doctor acordat în anul 2019 este menținut

Lucian Bode a reacționat pe Facebook la aceste concluzii ale comisiei UBB și precizează că "rezultatul verificărilor nu schimbă cu nimic evaluările inițiale ale tezei."

Hotărârea nr. 7 din 28 octombrie 2022 a Comisiei de Etică a UBB care a analizat teza mea și s-a pronunțat sub presiuni politice de neimaginat asupra existenței unor abateri de la normele de etică într-un procent de 2.95% - adică în mai puțin de 7 pagini din totalul celor 220 de pagini,
Și ținând cont de observațiile și concluziile finale ale hotărârii Comisiei de Etică a UBB potrivit cărora,
- Fragmentele identificate ca fiind problematice reprezintă aproximativ 1923 de cuvinte din totalul de 65.000 de cuvinte ale tezei (2.95 %),
- Prin procedura de verificare realizată în 24 octombrie 2022 nu s-au identificat elemente de noutate față de prima verificare a tezei realizată cu ocazia susținerii tezei în anul 2018,
- Textele originale din care s-au preluat fragmente sunt citate în corpul tezei și în referințe,
- Nu rezultă cu certitudine intenția vădită de încălcare a regulilor și tehnicilor de citare academică,
- Citarea eronată este considerată o deviere de la normele de redactare academică și trebuie corectată,
Rareori redactarea unei lucrări complexe este perfectă, iar eratele și corecțiile sunt mijloace absolut normale de îndreptare publică și transparentă a unor erori,
Din respect pentru comunitatea academică, împreună cu editura, voi revizui printr-o erată erorile de citare problematice din cele 7 pagini, cu toate că nu am această obligație legală", a transmis ministrul de Interne.
 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri