Ciucă: Nu se fac concedieri. Suntem în Săptămâna Mare şi nu cred că trebuie să le dăm oamenilor astfel de mesaje

Data actualizării: Data publicării:
nicolae ciuca la o sedinta in parlament
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a vorbit în Parlament despre progresele pe care le-a făcut România în timpul cât a fost el premier, despre investiții, creștere economică, obiective despre care a spus că vor fi susținute în continuare. Foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Nicolae Ciucă a declarat luni, la Timişoara, că a solicitat fiecărui ordonator de credite să ia măsuri pentru o cheltuire mai chibzuită a banului public şi a dat asigurări că nu se pune în discuţie ca domeniile salarizare şi investiţii să fie afectate.

„Am discutat şi am prezentat motivele pentru care am solicitat ca la nivelul fiecărui ordonator de credite să se ia măsuri astfel încât cheltuielile să fie mult mai bine chibzuite, mai responsabil, pentru că din păcate la finalul primului trimestru avem un deficit bugetar de 1,4%. Or, pentru a ne încadra în ţinta de deficit de 4,4%, este momentul ca acum să luăm măsuri, pentru a nu ne trezi în trimestrul III sau IV că trebuie să luăm decizii care să fie mult mai neplăcute, nepotrivite şi de ce să nu controlăm o situaţie atunci când am descoperit-o şi există şi intervalul de timp şi posibilitatea ca la nivelul Ministerului Finanţelor, al fiecărui ordonator de credite să rânduim cu responsabilitate fiecare ban de la bugetul de stat”, a explicat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Întrebat de presă dacă pot avea loc şi concedieri în sectorul bugetar, Nicolae Ciucă a reiterat faptul că face apel la toţi factorii responsabili, inclusiv la mass-media, să nu fie transmise astfel de mesaje către cetăţeni într-un moment în care nu s-a discutat absolut deloc despre acest lucru.

„Fac apel la toţi factorii responsabili să nu ne ducem cu astfel de mesaje către cetăţeni, când nu s-a discutat absolut deloc despre acest lucru. Ştiu că au fost nişte mesaje, fiecare dintre cei care au prezentat mesajele au prezentat ipotezele care sunt pe masa oricărui decident. Nu putem să spunem că aceste ipoteze nu sunt luate în calcul, dar la nivelul Guvernului - şi am precizat foarte clar inclusiv în scris, când am cerut să vină miercuri cu propuneri pentru reducerea acestor cheltuieli, ca domeniile salarizare şi investiţii să nu fie afectate. Suntem în Săptămâna Mare şi nu cred că trebuie să le dăm oamenilor astfel de mesaje. Îmi asum întreaga responsabilitate pentru ceea ce spun acum", a detaliat şeful Guvernului.

În altă ordine de idei, răspunzând unei întrebări, Nicolae Ciucă a declarat că de când conduce Partidul Naţional Liberal, imaginea PNL este cea a unui partid responsabil, care alături de celelalte partide din coaliţie şi-a asumat guvernarea ţării în momente deosebit de complicate, cum a fost izbucnirea războiului din Ucraina, care a avut multiple consecinţe negative, precum întreruperea lanţurilor de aprovizionare, logistice şi a producţiei în anumite sectoare ale economiei, potrivit Agerpres.

„PNL a făcut în aşa fel încât, subliniez, onest şi responsabil, alături de partenerii de coaliţie, să guverneze România şi a reuşit să o treacă prin această perioadă de un an şi jumătate în echilibru şi stabilitate. Nu pot spune că totul a fost perfect şi că am luat numai decizii foarte bune, dar am luat decizii care au asigurat ţării o creştere economică, a doua cea mai mare din Europa, am reuşit să atragem cele mai mari sume din fondurile europene, am avut cea mai mare sumă la investiţiile străine directe şi ne pregătim pentru anul acesta să putem, în continuare, responsabil şi onest, să ne vedem de atribuţii la guvernare, indiferent din ce poziţii. Important este ca ţara să meargă înainte. Contează cetăţeanul român, obiectivele principale ale ţării pe mai departe”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei