Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi seară că nu este momentul să discute despre o eventuală candidatură a sa la alegerile prezidenţiale, fiind „absolut nefolositor” să se intre în campanie.
Nicolae Ciucă a fost întrebat joi seară, la TVR Info, dacă va candida la alegerile prezidenţiale de la anul.
„Nu am răspuns niciodată la această întrebare şi vreau să o clarific pentru totdeauna. Ne concentrăm pe obiective, pe ce avem de făcut pentru ţară. Mi se pare absolut nesolositor să se intre într-o campanie în momentul de faţă”, a răspuns Ciucă, potrivit News.ro.
Liderul PNL a explicat că „sunt probleme care ţin de politica internă a fiecărui partid şi partidul trebuie să decidă”.
„În funcţie de asta ne vom adapta fiecare dintre noi. Nu este momentul pentru astfel de discuţii. O spun din toată credinţa mea, pentru că nu ăsta este subiectul astăzi”, a mai afirmat Ciucă.
„Ca să onorăm istoria PNL, trebuie să muncim”
El a mai spus la aceeași emisiune că are foarte mare încredere în capacitatea PNL şi a oamenilor săi, dar, pentru a onora istoria PNL, trebuie să se muncească şi să se urmărească efecte pe termen mediu şi lung.
„Eu cred foarte mult în capacitatea PNL, în oamenii PNL, în determinarea PNL să ducă mai departe acea istorie despre care ne place să vorbim (...) Ca să onorăm istoria PNL, trebuie să muncim şi trebuie să nu ne uitm la ce fac alţii, trebuie să ne uităm la ce facem noi”, a afirmat preşedintele PNL.
Nicolae Ciucă a arătat, de asemenea, că de fiecare dată când a luat o decizie a făcut-o pentru „ceea ce trebuie să să întâmple bine”.
„Când am luat o decizie, nu m-am gândit că trebuie să culeg roadele, decizia nu o iei pentru tine, decizia o iei pentru ceea ce trebuie să să întâmple bine, trebuie să aibă efecte la nivelul deciziei politice, una absolut strategică şi determinantă pentru viitorul unei ţări, trebuie să avem în vedere că efectele se duc pe termen mediu şi lung”, a mai spus liderul liberal.
El crede că orice decizie politică trebuie să fie luată în folosul oamenilor: „Important este să luăm decizia bună astăzi, roadele trebuie să le culeagă poporul român (...) Trebuie să vedem ce facem cu decizia politică, astfel încât să fie în beneficiul cetăţenilor”, a mai afirmat Ciucă.
„În acest moment, PNL este foarte concentrat pe ceea ce are de făcut la guvernare”, a completat președintele PNL.
Editor : B.P.