Ciucă, despre majorarea salariilor pentru primari: Vom proceda în conformitate cu decizia Curţii Constituţionale

Data publicării:
nicolae ciuca
Nicolae Ciucă, premierul României. Foto: Profimedia Images

Guvernul va proceda în conformitate cu decizia pe care o va lua Curtea Constituţională cu privire la legea referitoare la majorarea salariilor primarilor, a declarat premierul Nicolae Ciucă, la o întâlnire cu Asociaţia Municipiilor din România, informează Agerpres.

"A fost această discuţie şi ştim cu toţii că există o lege care a fost aprobată în Parlament, a fost contestată, se află în analiză la Curtea Constituţională. Şi, odată ce va exista o decizie a Curţii Constituţionale, vom proceda în conformitate cu aceasta", a afirmat Ciucă.

Parlamentul a adoptat în septembrie o lege care prevede majorarea salariilor pentru primari, viceprimari, președinți de Consilii Județene și vicepreședinți. Legea a fost însă contestată la Curtea Constituţionlă de USR.

Conform legii, salariile primarilor din mariile municipii vor crește cu 1.650 lei brut, până la 17.250 de lei brut. Cele ale primarilor din oraşe mari mari vor ajunge la 13.800 de lei (cu 1.300 de lei în plus), iar edilii comunelor mari vor ajunge să câștige 11.500 de lei brut, față de 10.500 în prezent.

În cadrul întâlnirii, prim-ministrul a subliniat şi importanţa menţinerii dialogului dintre Guvern şi reprezentanţii municipiilor.

"Avem nevoie ca împreună să menţinem această linie de comunicare şi dialog, pentru că municipiile reprezintă, din punctul meu de vedere, motorul şi modelul de dezvoltare pentru societate. Este nevoie, totodată, să cunoaştem toate aspectele care sunt pe agenda autorităţilor locale, dar şi a Guvernului, în ceea ce priveşte anumite aspecte de natură punctuală, dar sunt şi altele de natură structurală pe care doar prin dialog şi prin măsuri, cum a fost cea a descentralizării, putem cu adevărat să continuăm acest proces pe care ni l-am asumat şi prin programul de guvernare", a explicat Nicolae Ciucă.

Potrivit acestuia, este nevoie de sprijin de la nivel central, dar partea de execuţie şi de implementare revine autorităţilor locale.

"Noi îi asigurăm de tot ceea ce putem la acest moment, astfel încât să-şi îndeplinească obiectivele asumate la nivelul municipiilor", a completat Ciucă.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...